Pamantul fagaduintei

Curand se implineste un an de cand am lasat totul in urma si am plecat. Azi, deruland filmul inapoi, ma intreb cata disperare am putut aduna in mine incat sa ma arunc aproape orbeste intr-o lume despre care nu stiam aproape nimic. Nici macar limba la nivelul la care mi-as fi dorit…

Probabil ca m-a caracterizat intotdeauna o doza enorma de nebunie, un om cu mintea sanatoasa nu s-ar fi aruncat cum am facut-o eu…

Acum, la un an distanta, vad lucrurile altfel. Indraznesc sa spun ca vad realitatea.

Am vazut pentru prima data tara asta in iunie 2015. O saptamana de vacanta paradisiaca, in „crema” Germaniei: Bayern si Baden Wurtenberg. O saptamana care avea sa imi schimbe total existenta…

Pana pe 11 iunie 2015, Germania era pentru mine o tara cenusie. Terna. Mi-o imaginam plina de asfaltul autostrazilor, de cimentul si betonul parcurilor industriale gigantice. O tara cu oameni reci, care nu zambesc niciodata, care nu fac niciodata glume, nu stiu altceva decat MUNCA. O tara urata, populata de roboti reci si rai.

Apoi… lumea mea s-a rasturnat complet…

In fiecare zi, Germania mi se dezvelea intr-o explozie de culoare, parfumuri, sentimente, sunete pe care nici in cele mai frumoase vise nu mi le putusem imagina. O saptamana in care am avut clipa de clipa senzatia de „acasa”. Ma simteam, dupa o eternitate, din nou EU.

In clipa plecarii inapoi catre tara, am simțit ca locul meu e aici. De ce? Nu o voi sti probabil niciodata…

Mi-a trebuit un timp sa iau decizia. Apoi, un alt timp, lung, sa ma pregatesc de start.

Abia apucasem sa invat cateva cuvinte in germana, ca evenimentele s-au precipitat.

Acum sau niciodata! Si am sarit!…

A trecut un an…

Desi imi repetam mereu ca viata nu va fi aici ca in acea saptamana de vis, aveam sa aflu destul de repede ce inseamna sa fii singura intr-o tara straina.

Socul a venit inca din primele momente, cand am constatat ca nu intelegeam decat 20% din ce imi vorbea Frau Gobbel… Evident, dialectul svab nu are nici o gara cu „hoch deutsch” ce invatam eu la meditatii…

Au urmat saptamani lungi si penibile, in care ii rugam pe fritzi sa imi vorbeasca rar si nu in dialect, ca sa ii pot intelege. Problema mea era insa destul de grava, pentru ca traiesc la granita dintre Bayern si Baden Wurtenberg. Doua feluri diferite de a vorbi…

Am inceput sa invat. Totul. Limbile, traseele catre serviciu, casa si centrele comerciale, relatiile cu institutiile statului, obiceiurile…

Incet, lucrurile incep sa se aseze firesc. Ma simt acasa. Ma simt EU. Ma simt de parca as apartine acestor locuri.

Nu am pretentia ca as cunoaste Germania. O descopar. Si incerc sa ti-o arat si tie asa cum o vad si o respir si o traiesc eu in fiecare zi. Cu bunele si cu relele ei. Germania – prin ochii unui „auslander” aflat la inceput de drum. Poate ca ceea ce voi povesti eu aici nu va coincide cu ce ai auzit tu despre ea sau cu ceea ce ai trait tu in ea. E foarte posibil. Dar vreau sa spun de la bun inceput ca totul va fi relatat numai si numai prin prisma experientei mele personale.

Poate ca articolele de aici vor avea aceleasi tonalitati haotice ca in „Gallenus. Retete gratuite„, cu cele mai variate stari de spirit. Repet: nu stau niciodata sa „crosetez” un articol. Il scriu exact atunci cand creste prea mult presiunea si trebuie sa refulez. In 99% din cazuri nici macar nu recitesc ce am scris, pentru a verifica daca nu cumva nu am mancat litere. Laptopul meu e aproape de pensie, mai face figuri, plus ca Oscar, motanul de Angora ramas acasa, si-a ascutit gherutele pe tastatura, considerand ca tasta „s” e inutila… so… pe scurt scriu cum apuc, cand imi vine. Uneori se intampla si in timp ce infasor sarmalute… In aceste conditii, rogu-te, inchide ochii si acorda-mi clementa; sau inchide pagina.

Daca ai ceva de zis, zi. Comentariile sunt libere si necenurate, in masura in care cunosti limitele bunului simt.

Inca nu am in minte o structura clara a blogului. Probabil ca va suferi multe modificari pe parcurs sau poate va ramane asa, inca nu stiu; sunt o persoana impredictibila… Din nou, iti cer clementa!

Ceea ce stiu insa cu siguranta e ca voi scrie despre locuri mirifice. Despre burguri medievale in care, in momentul in care ai intrat te ia in brate istoria. Voi scrie despre oamenii din jurul meu si din viata mea. Despre celebrele targuri de vechituri, in care am invatat de la un prieten din copilarie sa descopar comori. Despre locuri in care sufletul meu a ramas prizonier pentru vecie. Despre ce simt. Despre ce gandesc. Despre tot ce am invatat. Despre ce iubesc.

Vrei sa vii cu mine?

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments