Primul drum cu trenul. Prima masina. Prima experienta cu conationalii nostri.

Intr-o dimineata ploioasa de duminica, in care ma simteam prea deprimata sa plec la plimbarea obisnuita, mi-a tunat prin cap, ca, deh, tuna si afara, sa imi cumpar o masina. Nu de alta, dar Peugeot-ul tipa cu insistenta dupa un rulment si dat fiind ca se apropie vertiginos data reintoarcerii pe meleagurile natale, timpul e o chestiune la care stau destul de prost. In fine, motive au fost multe, pentru o femeie nu e greu sa le gaseasca atunci cand o apuca dorul de shopping, nu?

Bref, am hotarat ca iau masina. Bun. Cauta, fato, o firma de masini, ca una noua inca nu iti permiti, decat cu conditia sa mananci o vreme mai lunga paine cu marmelada… iese din discutie, categoric. Caut eu ce caut… probleme! Desi venitul nu e unul chiar de lepadat pentru un auslander poposit aici doar de un an, ma trezesc refuzata de toti. De ce, frate? Pai simplu, cucoana! Desi salariul tau e destul de dragut, inca nu ai depasit celebrul „probezeit”de sase luni. Pe aici, pe la fritzi, orice job nou debuteaza cu o perioada de probe de 6 luni. Timp in care, ca intr-o poveste de amor, tu si angajatorul va studiati reciproc si va ganditi daca ramaneti sau nu impreuna. Oriunde te-ai duce, nu scapi de acst „probe zeit”. Asa ca ai doua variante: ori mai astepti pana la sfarsitul lui decembrie, ori cauti mai departe! Evident, asteptarea pana la finele anului anula plecarea in Romania, ceea ce iarasi iesea din discutie! Am mai cautat eu putin si uite ca dadu norocul peste mine! Gasesc tocmai langa Nurnberg, mai exact in Furth, un dealer care imi accepta finantarea asa, cu „probezeit”. Leider, cum zice fritzul, nu ma puteam apropia de mult-doritul meu Volvo, asa ma orientez la ceva mai potrivit buzunarasului meu. Ceva nici prea-prea, nici foarte-foarte. Perfect. Aranjez sa merg marti dimineata vreo 300 km sa vad masina, sa fac un test, in fine, toate cele premergatoare.

Constiincioasa, imi anunt seful ca marti nu pot veni la lucru. Kein Problem, liebe Frau!, zice asta. Cred si eu, la cate ore am in contul de timp suplimentar, mi le ia de acolo pe cele opt de marti.

Pornesc dimineata cu noaptea-n cap. Pana la Ulm, drumul a fost sacaitor, forfota mare pe „schnell strasse”, oamenii mergeau la lucru! De la Ulm insa, autostrada A 7 imi oferea alta perspectiva asupra curgerii timpului. Nici nu am realizat cat de repede am ajuns in Feuchtwangen, unde am intrat la mustata pe A 6, spre Ansbach, apoi Nurnberg. Furth-ul e la o aruncatura de bat…

Navigatorul m-a dus pana la poarta Autohaus-ului. Asta nu a fost o problema. Problema a aparut in momentul in care am scapat printre masini…

Am uitat instantaneu Audi pentru care venisem. M-am lipit de o Toyota, care mi s-a parut net superioara din toate punctele de vedere. Am analizat toate variantele si m-am decis definitiv la ea. Moment in care a aparut a doua problema: patronul a plecat si m-a lasat in grija unui angajat. Ghiciti? Roman!

Baiatul incepe sa imi recomande sa ma reintorc la Audi. L-am ascultat o vreme laudandu-mi sonorizarea exceptionala, motorul „extraordinar”de 1,6 D, incalzirea din scaune, care pentru o femeie e importanta, nu-i asa, doamna?, infailibilul navigator din dotarea masinii, pana cand m-am plictisit sa-i ascult aberatiile.

Baietas, deocamdata stau bine cu vezica urinara, desi sunt destul de babaciune, cum ma gratuleaza sora-mea! Cine dracu ti-o fi zis tie ca e importanta pentru o femeie incalzirea din scaune? Nevasta-ta stie ce debitezi tu? Probabil ca nu, altfel ai fi umblat in carje…

Harmalaia din masina ma lasa rece, nu ascult manele si nu am nevoie de tub de basi. Navigatorul ala e o gluma proasta, cat despre motorul „extraordinar”de 1,6 Diesel… chiar am fata de idioata?

Uite cum sta treaba, eu vreau Toyota. Da sau nu, ca mai am de mers inca 300 km inapoi!

Cu toata nefericirea lumii in suflet, se apuca baiatul sa faca actele. Terminam noi hartiile, imi da briful mare si briful mic, semnez contractul, ma urc in Peugeot si inapoi acasa.

Miercuri – fuga la Kreisstadt sa imi inmatriculez jucaria. Ma incercau o fierbinteala si niste buze crapate care nu prevesteau nimic bun, dar dat fiind ca in Biberach an der Riss era targ mare, nu am rezistat sa nu trag o partida de dardaiala printre negustori. M-am rasfatat cu niste ionatane din Bodensee, favoritele mele, apoi am decis ca am clantanit destul si ar fi cazul sa ma intorc acasa.

Ajunsa in vastele mele apartamente imperiale, am cazut ca o musca. Rau si rau si tot mai rau… coana mare, ai facut treaba buna! De-aia cu frisoane, cu varsaturi, cu tacam complet! Adica daca tot ma imbolnavesc o data la deceniu, macar cand o fac sa fac o treaba serioasa, nu de amatori… telefon la nenea doctorul, asta imi zice ca daca nu stiam, si apotekerinele se imbolnavesc, da, nenea doctoru’, stiam, da’ na, am zis ca o fentez si anul asta!

Consemnata la domiciliu pana vineri, cu interdictie de socializare, sa bolesc in liniste, sa smarcai de muci linistita si fara stres ca ma aude cineva si ceaiuri calde pana fac broaste in burta! Fara paracetamol, da, stiu, alergie!

Nasoala treaba sa zaci ca un caine mort cand tu esti obisnuita sa functionezi la regim turbo… Ma rugam sa fiu in stare sambata sa merg dupa masina. Na, uite ca Dumnezeu s-a indurat de mine. Imi fac eu vineri rezervare la biletul de tren, surescitata nevoie-mare, ca n-am mai mers niciodata cu trenul in Germania si trebuia sa il schimb de trei ori pana acolo. Dar, spre linistea mea, Caile Ferate Germane mi-au trimis pe telefon, ca la retarzii mintal, pas cu pas cum trebuie sa schimb trenul. Ca sa nu mai vorbesc de bunele obiceiuri ale fritzilor de a cauta orice pretext ca sa faca reduceri: pe week-end, biletul avea reducere 50%.

Trenul era unul de navetisti. Clasa a doua. Interiorul? Mult peste clasa 1 din Romania! Tapiteria din material textil, nu musama; priza pentru incarcat telefon/tableta. Afisaj electronic cu directia de deplasare, viteza in timp real, iar in apropierea statiilor, indicatii scrise si audio despre statia care urmeaza si localizarea peronului. Dar sa nu uit de locul de joaca destinat copiilor, undeva pe la mijlocul vagonului, ca nu cumva alti calatori sa fie deranjati de pui falcosi de fritzi care topaie desculti.

Am traversat Bavaria inghetata si am ajuns fara probleme la Furth. Pe 300 km, cat a fost calatoria, nu a aparut nici un controlor, deci nu am putut sa ma zgaiesc la o eventuala scanare a patratelului din telefonul meu de catre un „nas”… unica dezamagire!

La gara m-a asteptat romanasul de poveste cu ( evident, nu se putea altfel!) BMW-ul lui de care era tare mandru. O cocalareala cu kilometraj dublu fata de ce alesesem eu, cu o cutie de viteze automata ca pentru retardati. In fine, am eu o problema cu BMW si Mercedes… e o tacaneala de-a mea!

Pe drum apuca sa imi spuna ca totul e gata, trebuie doar sa semnez hartiile pentru banca. Normal ca asa trebuie sa fie, baiete, totul gata, ca eu am inmatriculat masina!

Dar…

Cand ai de-a face cu romani sau cu turci, intotdeauna trebuie sa apara un „dar”. Combinatia de roman-turc este insa una de-a dreptul exploziva. Pentru mine. Evident, nu se putea ca totul sa fie usor si simplu.

Ajunsi la firma, eu cu actele masinii in poseta, tipul imi da un nou contract sa il semnez. Reflex, dau cu pixul, dupa care ma uit la hartiile pe care mi le intinde, cele pentru banca si mi se face rau instantaneu. In hartii mi se vindea acel Audi

Am tras aer in piept incercand sa raman calma. Ce-i asta? am intrebat

Nu stiu ce l-a blocat. Calmul meu care nu prevestea nimic bun? Putin probabil, doar cei care ma cunosc foarte bine stiu ca atunci cand devin ca gheturile arctice se lasa cu razboi mare… habar n-am, cert e ca s-a scuzat, ca a fost o greseala, ca reface imediat hartiile. Ce refaci cu banca, baietas, sambata la ora 12??? Urmeaza cumva sa imi spui ca nu poti lua legatura cu banca, sa iau deocamdata Audi si apoi o rezolvam sau ce?

Face tipul alt rand de hartii si mi le intinde victorios sa le semnez. Le iau, ma uit, vad „Toyota”. OK, in regula. Mai arunc o data ochii si vad ca as fi platit un avans de 3000 de euro, finantarea pe vreo 8000, plus o asigurare de asistenta rutiera de 500 de euro bagata in credit. Ma uit mai jos si vad o chestie care pune capac: masina din hartii avea motor 1,4, nicidecum 2,0. Eeee, frate, ala a fost momentul in care s-a trezit in mine Katrina!

I-am dat termen de 30 de minute sa isi cheme patronul turc in birou si sa imi pregateasca actele in conditiile de marti. Daca trece o secunda peste cele 30 de minute, imi sun avocatul, politia si zoll-ul. Adica, baiete, avocatul oricum mi-l sun, ca povestea asta cu avansul pe care tu sustii ca eu l-am dat, desi nu am dat nici macar un cent, pute rau! Imi scot din poseta telefonul, caut numarul lui Wolfgang, un amic, nicidecum avocat, dau apel si il pun pe difuzor, in timp ce cotrobai dupa pachetul de tigari. Evident, Wolfgang raspunde chiar in momentul in care eu „gasesc”pachetul. Ne salutam voios, eu insfac telefonul de pe biroul, il scot de pe difuzor si ies, aprinzandu-mi o tigara.

Wolfgang nu are nici o treaba cu avocatura. Avocatul e femeie. Dar Wolfgang a fost singurul caruia ii puteam cere parerea, fara sa imi fie teama ca deranjez cu telefonul. Ca neamt, ar fi trebuit sa stie cum sta treaba. Omul, cand a auzit ce am patit, a explodat. Tipa in telefon sa ma urc in masina si sa plec de acolo. Romanasul iesise intre timp din birou, in urma mea. Ce o fi vorbit cu turcul, habar nu am, cert e ca a ajuns ala acolo ca supersonicul si a venit cu temenele la mine, ca angajatul a gresit, ca nu stie ce vorbeste, ca rezolva el ca sa fie totul bine, ca daca eu plec nemultumita ii fac reclama proasta si el pierde clientii, bla-bla-bla.

Intre timp, apucasem sa ii spun lui Wolfgang sa ma sune la „si un sfert”, adica taman cand expirau cele 30 de minute de gratie pe care le dadusem aliantei turco-romane din Furth.

Ma pofteste turcul in birou, incepe sa se scuze iar, scoate un rand de hartii noi si mi le da sa le citesc.

Oameni buni, stateam pe scaun. Atata noroc…Ma uitam si nu-mi venea sa cred. Nu numai ca trecuse pretul corect al masinii pe care o cumparam, dar a plusat cu un discount de 300 de euro din pretul masinii, un plin de rezervor si impozitul pe un an intreg. La care se adauga un TUV nou si garantia crescuse brusc de la 6 luni, varianta Basic, la varianta Premium, nu pe 6 luni, ci pe un an. A, sa nu uit, mi-a incaltat Toyota si cu o pereche de ghetute noi-noute de iarna. Ca sa uit de suparare!…

Taman atunci suna Wolfgang. Normal, secatura de mine pune pe difuzor 🙂

„Ja, Ja, Wolf, toate sunt bune acum! Cand ma vezi ca parchez in fata casei, ia-ti-o pe Frau a ta si coboara la mine, ca va astept cu o bere afumata!”

Turcul isi sterge discret transpiratia de pe frunte… eu imi arborez cel mai dulce zambet de care ma cred in stare, ala de pisica scapata la oala cu smantana, il salut, imi iau telecomanda, apas pe butonul „engine”si plec.

Nu mai spun ca imi tremurau genunchii…

Nu mai spun ca am trecut de Nurnberg si m-a rupt o foame din aia oribila, cu dureri de stomac…

In fata mea – Feuchtwangen-ul. La urma urmei… de ce nu? Nimeni nu ma cunoaste aici, masina cu atat mai putin! Intru sa imi caut ceva de mancare. Am dat o tura scurta, peisajul era total diferit de cel varatec, ratele nu mai erau pe rau. In afara de pizzeria Gabi, nimic interesant din perspectiva gastronomica, iar ideea de a mai cauta un alt local era una cat se poate de proasta. Am iesit, optand pentru Crailsheim. Dupa ce m-am invartit prin centru cautand un loc de parcare ( fato, esti curentata rau, sambata dupa pranz tu vrei loc de parcare in buricul orasului???), am decis ca intre butoniere in stomac si un doner, e preferabila ultima varianta. Am mancat jumatate din el, apoi am pornit spre casa, cu gandul la ciorba mea radauteana si la berea/vinul rosu demisec de Baden Wurtenberg pe care urma sa le impart cu Wolf si a lui Frau…

Eeee, uite cum am reusit eu, pierduta in povestea asta, sa bronzez mai mult decat imi doream friptura din cuptor…

Imi mai raman patru ore de somn, urmate de alte opt cu ochii in microscop.

P.s. Masinuta merge brici! 😉 Ramane sa mai vad si cum e cu pilotul ala automat, nu ca m-ar pasiona subiectul, dar macar sa nu mor proasta!

Oare cat va dura pana cand nu voi mai cauta sa scot cheile din contact?

 

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments