Nu am crezut niciodata ca te poti imbolnavi de dor… ca te poti topi incet, fara sa iti dai seama, prins de rutina cotidiana…
Doar ca uneori, dimineata, foarte devreme, sau noaptea, foarte tarziu, pe soseaua pustie, in drumul spre casa, te bantuie tot mai des câte un gand… E atât de simplu…. doar o miscare scurta a mainii si totul se incheie…
Vine Craciunul. Vine si…
A mai trecut un an. Fluturii mei au inghetat. M-am sfaramat in miliarde de bucati ce s-au imprastiat printre amintiri.
Mesteceni agonici imi marginesc drumul spre casa…
Vine iar Craciunul. Si nu doar el. Târaste un puhoi de amintiri…
„De Craciun, toate drumurile duc acasa!”
Sau, cel putin, asa ar trebui…
