Für Sie, meine geliebte Lehrerin!
De azi sunt mai amara, mai săracă si mai utâtă. S-a mai surpat o treapta. S-a mai năruit un stâlp…
„Anul ăsta unde mergem, Mădă?” … de trei zile imi sună mereu in cap intrebarea pe care am auzit – o vreme de patru ani, când incepeau Olimpiadele…
Pai… o dată a fost la Ploiesti, apoi la Botoşani, in clasa a XI – a la Brasov si ultima data la Craiova…
Drumuri lungi, cu trenul… Mereu imi era teamă ca pentru un singur elev nu veți veni la nici o națională, vă amintiți cum vă intrebam in fiecare zi dacă nu v-ati razgandit?…
Imi facusem planuri să vă caut la vară, să vorbim in germană ca să vă aud râzând de mine şi să-mi ziceți „Aaaah, vorbesti germana ca o cizmă! Mădă, nu fi bursuc! ”
Acum… nu mai are sens…
Multe lucruri din viata mea nu mai au sens…
Am fost o privilegiată sa va fiu elevă!
Somn lin, Doamnă Profesor Anne Marie Galbur!
