E aproape zece noaptea aici. Am pornit filtrul, trebuie să îmi pregătesc cafeaua pentru mâine dimineață, e destul de neplăcut să îți sune ceasul la patru dimineata si cand încerci să iei contact cu viata, sa nu găsești pe noptieră cana de cafea…
In urma cu doua saptamani, sâmbătă dimineață, încă pe jumătate adormită, imi beam cafeaua, ghemuita pe coltarul din bucătărie, cu picioarele sub mine, butonând internetul. Nu cautam ceva anume, mă uitam distrată pe site-urile de antichități, așteptând să se facă o oră decentă ca sa o pot suna pe mami.
Brusc, o poză mi-a atras atentia. Am derulat încet articolul cu pricina si mi-am zis „Trebuie să fie al meu! Cu orice preț!”
În urma cu doi ani, când am călcat pentru prima dată pe pămînturile bavareze la un prieten din copilărie, am mers intr-un târg de vechituri. Acolo, pe o tarabă, am gasit un inel. O picătură de sânge captivă într-o chinga de argint. Nu sunt fan bijuterii, as zice ca sunt mai degrabă austeră din punctul asta de vedere. Le purtam rar, si asta doar cand imi aducea aminte tati ca sunt femeie, nu dorobanț…
Dar inelul acela… nu stiu cum sa spun… cand l-am vazut, am simțit un pumn în stomac. Parcă aș fi regăsit ceva demult pierdut… pur si simplu stiam ca ESTE AL MEU. O certitudine. Un fapt irefutabil.
Nu stiu ce ițe nevăzute mă leagă de el. Nu ii cunosc istoria, nu stiu pe ce degete a sclipit, dar stiu că a fost al meu. Si tot in el am închis acel curcubeu fantastic in care m-am topit acum câteva zile.
Dar in sâmbătă aceea, deși văzusem pagină de zeci de ori, am descoperit ceva…
La doi ani distanță, al doilea rubin m-a gasit. S-a născut cândva între 1850 și 1870, in atelierul aceluiași orfăurar ce l-a creat și pe primul, la comanda unui nobil bavarez pentru logodnica lui. Dar dacă primul mi s-a așezat pe deget de parcă acolo ar fi fost locul lui dintotdeauna, al doilea mi-e mare, foarte mare… Cred ca iubita nobilului bavarez era … un pic mai plinuta decat mine…
Sper, totuși, sa gasesc un atelier in care sa il pot micșora fara sa ii stric emblema minusculă a manufacturierului… Până atunci, îl las sa doarmă liniștit in cutiuta cu inele de suflet…
Da , si in Bucuresti s-a organizat o procesiune cu ocazia sarbatorii de Florii. Obisnuiam sa merg des la slujbele bisericii catolice . Pe deoparte, o insoteam pe buna mea prietena care acum traieste in U.S.A. , si care este de religie catolica , pe de alta parte , imi placea ca se canta la orga si ca puteai sta comod in acele banci , pe toata durata slujbei , nimic chinuitor din tot ce se intampla in varianta ortodoxa. Nu stiu daca a avut vreo influenta , cert este ca de atunci am devenit mare amatoare de muzica gregoriana… Read more »
Marlene, eu nu am gasit nici o conexiune între mine și ortodoxie. Bisericile noastre mă apasa, imi simt sufletul greu si am o senzatie stranie de claustrare. In cele catolice însă… Într-o zi iti voi spune o poveste despre o catedrala care a supraviețuit aproape intactă bombardamentului din al doilea război mondial care a ras tot orașul Crailsheim de pe fata pământului. Singura rămasă intactă a fost catedrala. O poveste despre un lăcaș aparte, despre o prințesă care credea că poate schimba lumea, despre multe… Dat fiind că săptămâna asta, deși lucrez in schimbul de noapte se va termina totusi… Read more »
Doamne… sloboda imi este mana cateodata , scriu asa pe direct ce simt , vad , gandesc.
Vorba ta , un pic de autocenzura , ca sa nu las loc la dubii…
Am luat in calcul ca una dintre siluete este posibil sa fie a ta.
Sa nu uiti sa cureti tot ce cumperi din astfel de locuri , sa anulezi cumva toata energia inmagazinata in ele.
Marlene, cred ca e in perfecta regula sa scrii ce simti. Nu ai lezat pe nimeni câtuși de puțin. Si dacă vreun cititor se simte atins, sa faca bine sa nu isi mai vâre nasul prin blogul asta.
Astăzi, pentru că sunt Floriile la catolici, pentru că e un senin dulce si albastru, o sa ies cu o cafea pe terasa si o sa iti mai arat cateva dintre comorile mele! 🙂
Marlene… m-ai lasat cu gura căscată… M-am intors la articol si am studiat cu atenție fotografia. Nu stiu ce sa zic… Dar iti pot spune cu certitudine că in afara de mine, alta ființă nu mai există în casă asta. Nici macar o pisică, proprietarul mi-a interzis să dețin pisică, de teama sa nu ii mănânce pestisorii din iaz… mă rog, tipul cam ” fură curent „… Două siluete? Una… e posibil să fie a mea. Nu exclud sa mi se fi reflectat imaginea cand am facut poza. Dar a doua??? Poate a fost entitatea din curcubeul de vineri dimineață,… Read more »
Frumoase amandoua , prin simplitatea lor. Intotdeuna mi-a placut modelul chabochon ring. Privindu-le pe amandoua , ma simt intr-o mai stransa rezonanta cu primul model , poate si pentru faptul ca montura un pic mai inalta se sincronizeaza mai bine cu intensitatea cromatica a pietrei. Un lucru care mi-a atras atentia , si sper ca ” nu am inceput sa vad lucruri „, acolo unde ele nu exista , se intrezaresc doua siluete in piatra primului inel. Priveste cu atentie , sa stiu daca este cazul sa caut un doctor bun. La fel ca si tine , nu port bijuterii… Read more »