Căsuță pentru Gloria

De cand ma știu Evul mediu m-a fascinat, indiferent de perioadele lui. Cand am intrat in clasa a cincea, devorasem deja marea majoritate a romanelor lui Dumas si Paul Feval, după ce descoperisem in biblioteca părinților niște cărți care băteau la sută de ani, un roman de capă si spadă, cu gravuri mirifice, scris de P. du Terraille. Vara lungă de atunci, petrecută în casa bunicilor de pe malul mării, mi-am petrecut-o de dimineata pana seara îngropată între cărți. Si aveam, slava Domnului,  bunicii adunaseră de-a lungul vieții câteva mii de volume. Rafturile bibliotecilor din casă se rupseseră de greutatea cărților, nu găseai prin camere nici un coltisor in care sa nu existe cărți indesate in stive ce urcau până la tavan. Aveai impresia ca tot planșeul casei se sprijină pe stâlpi de cărți…

Imobilizată in casa de un picior rupt si un corset vertebral cu care ma căpătasem in urma unui zbor neprogramat la paralele, in timpul unui antrenament la gimnastică, după vreo două zile de plâns că nu pot iesi la un fotbal/bătaie cu băieții din cartier, am descoperit muschetarii lui Dumas…

Mai erau câteva zile si împlineam zece ani… In alte condiții i-as fi urcat pe pereți pe ai mei. Dar atunci nu mi-a mai trebuit nimic. Vroiam doar să fiu lăsată în pace, sa pot sa ma duelez alături de D’Artagnan cu ticăloșii cardinalului Richelieu…

Ma ascundeam in grădină, între rugii de zmeură, pentru că știam că e singurul loc în care nimeni nu venea după mine si mă uita Dumnezeu cu cartea in brate, surda la toate strigatele bunicii de a veni la masa…

Probabil ca atunci am început să visez la castele, cavaleri, prințese, inele – simbol, rochii lungi si scrisori…

Paradoxal, timpul care a trecut de atunci peste mine nu a schimbat nimic. Ma regăsesc și acum, la aproape cincizeci de ani, in acele timpuri. Continuă să exercite asupra mea aceeași fascinație ca in copilărie.

Anii petrecuți în Romania nu mi-au permis un acces total la obiectele acelor timpuri. Le puteam privi cu jind doar in muzee, fara a putea sa le ating, sa le „respir”, sa le „traiesc” cu poveștile lor cu tot…

Târziu, când asemenea minuni au devenit disponibile pentru cumpărare, entuziasmul meu a pierit total. Financiar nu mi le puteam permite.

Dar probabil ca îngerul meu păzitor mă iubește, dacă m-a mânat spre un lung șir de evenimente care m-au adus in Germania…

Am găsit aici paradisul obiectelor medievale. Hmm… Imi aduc aminte cum imi dojeneam un prieten din pruncie ca nu are limita si cumpăra in nestire, ajungând sa-si transforme casă intr-un muzeu… sumele pe care le cheltuia si despre care spunea mereu ca „sunt modice, Mădă!”, pentru mine păreau colosale, căci le raportăm la salariul meu mizerabil. Acum însă pot sa spun ca eu sunt cea care nu are limita  si cumpăr in neștire…

Inițial mă limităm doar la lucruri mici, la obiecte a caror vechime o puteam aproxima după marcajele pe care mi le arătase el si pe care memoria mea vizuală le stocase flamandă.

Apoi am început să îmi cumpăr cărți. Sa ma lipesc de cunoscători pe internet. Am devenit hamesita după orice informatie profesionistă.

E ca un virus… odată contaminat nu mai ai nici o sansa de scăpare…

Am început să cumpăr. Si sa caut. Si iar sa cumpăr. Si iar sa caut. Cărți. Gravuri. Obiecte grele de mulții ani cursi peste ele. Vase de cupru cu siluete senzuale ca un trup zvelt care te face sa întinzi mâna, ars de dorinta de a atinge, de a mângâia…

Flaconul din articolul de azi provine din insulele Marshall, din perioada protectoratului german. A fost manufacturat intr-un atelier local si cumparat de către o domnișoară pare-se olandeză pentru un ofițer prusac care l-a adus în Europa undeva in jurul anilor 1890. Flaconul avea resturi de tutun de pipă, probabil ca asta ii era destinația.

Istoria flaconului ar fi rămas probabil necunoscuta dacă nefericita domnișoară olandeză, rămasă pe domeniile părinților in insulele Marshall nu ar fi avut proasta inspiratie de a-i scrie iubitului cu ochi albaștri care dispăruse fara urmă.  Scrisorile inlacrimatei abandonate au ajuns însă, din pacate pentru ofițer, pe mana … soției amorezului, care „uitase” ca e însurat.

Nevasta, probabil mai temperamentală de felul ei, nu s-a mai controlat. Intr-un acces de furie, a pus mâna pe pistolul armasarului de soț și a „rezolvat” problema…

Flaconul, împreună cu celelalte lucruri ale celor doi au rămas unicului fiu, care a văzut în aceas sticluță barosul care a sfărâmate statuia unui idol: tatăl său. La moartea sa, bunurile au ajuns intr-un magazin de antichități, iar flaconul, dintr-un stăpân in altul, dintr-un colecționar in altul, a sfarsit din nou intr-un magazin de antichități, unde a decis să mă aștepte cuminte, ascuns printre zeci de alte ciurubuțe…

Unde va ajunge el după moartea mea?

Destinatarul firesc e comoara vieții mele, Tudor, care la unsprezece ani e fascinat de muzică și istorie…

Flaconul este o mica minune de os, cu o dantelă de argint filigranat in care meșterul a închis turcoaze mărunte si firmituri de rubin.

Încă nu am îndrăznit să îl curat, de teama sa nu il stric. Nu as vrea sa ii șterg amprenta timpului.

E un obiect delicat. Senzual. Dulce si … aspru in acelasi timp. O sticluță despre care imi place sa cred ca poarta in ea iubiri interzise, ascunse, care pot transcende moartea.

Un lăcaș perfect pentru Gloria mea. Gloria Vanderbilt.

 

L.E. Da, stiu, flaconul nu urcă din Evul Mediu, dar…

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

4 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Marlene
Marlene
3 aprilie 2018 16:18
Reply to  Gallenus

Hmm, daca asa pare, trebuie musai sa fac cumva, sa nu falsific realitatea. Umilele mele cunostinte le-am capatat in timp, manata as spune eu, de o pasiune justificata, si in stransa legatura cu darurile mostenite de la bunicele mele si stra-stra-bunice. O parte din aceste pretioase daruri se aflau intr-o stare incompleta, altele,au avut nevoie de restaurari minutioase sau laborioase. Timp, cautari, bani si dragoste am alocat. Fara retinere ,fara regret, pentru ca am dorit partea mea de contributie, participatia mea modesta in a-mi onora radacinile si neamul din care ma trag. Copilul meu de suflet,locul bun in care ma… Read more »

Marlene
Marlene
29 martie 2018 13:19

Nu pot sa nu remarc rafinamentul executiei. Partea superioara cu decoratiuni elaborate manual prin tehnica filigranarii, pe mine ma duce cu gandul la o veritabila bucata de dantela flamanda.

Lasand imaginatia sa zburde fericita , contrastul rafinat dintre cele doua parti , are ceva din sobrietatea rochiei lui Audrey Hepburn si colierul ei de perle din filmul Breakfast at Tiffany’s.

Mai toate flacoanele respectau aceasta regula (scrisa sau nescrisa) , partea superioara , bogat decorata , cea inferioara , ceva mai austera.

1