Ceva bun

Nu stiu daca am spus-o până acum, dar recunosc: sunt o gurmandă. Una mare! Dincolo de faptul că bucătăria, în lipsa bibliotecii părinților, este locul in care ma relaxez, recunosc cinstit ca imi place sa mănânc. Sa mănânc ceva bun. Cantitativ ingurgitez in mod egal cu un gropar. Calitativ… sunt mofturoasă. Nu mănânc orice si nici oricum. Iubesc legumele, nu sunt amatoare de carne. Dacă ar fi după mine, animalele ar muri de bătrânețe.

Germania mi-a deschis ușa către o bogăție culinară la care nu ma asteptam. Si nu ma refer aici numai la sparanghelul alb, ci la tot ce inseamna arta culinară nemțească.

Totusi, uneori ma lovește dorul de ceva familiar. Ieri mi-a venit o poftă nebună de plăcintă cu brânză. M-am urcat în mașină și am plecat in Neu Ulm,  la un magazin turcesc, unde stiam ca găsesc tot ce-mi trebuie. Buuuun, deci: foi de plăcintă, cel mai mic pachet posibil, brânză telemea, brânză proaspătă de vaci, iaurt gras si smântână. Ouă am, nu mai iau. Dar cum să trec pe lângă raionul de legume și să nu ma lipesc eu de niște vinete??? Asa ceva nu e permis! Uite si niște dovlecei frumoși, cum sa-i las acolo???

Mânată de dorul de plăcintă nu am mai zăbovit.  Cum am ajuns acasă m-am apucat de treabă. Problema cu placinta e de fiecare dată aceeasi: vreau – nu vreau, trebuie să fac o tava mare. Cam asa:

Aaa, nu ma plâng că ar fi prea multă! Mă plâng că miroase de te înnebunește și nu intra în mine mai mult de jumătate!

După ce am umplut rezervorul cu plăcintă, am început să cuget ca un boier ghiftuit ce sa fac cu vinetele.

Nu încercați niciodată să gânditi profund după o imbuibare până la refuz. E un fiasco total. Am renuntat. M-am delectat cu pozele cu trandafiri si iasomie trimise de Micky între două bilanțuri contabile, pe What’s app. O sa vi le arat si vouă, am permisiunea coanei mari, dar ele merita un articol separat!

Azi, fără un motiv anume, zâmbind ca proasta unor amintiri, mi-a apărut în minte imaginea mătușii Melpomenis. Am stiut pe loc ce fac cu vinetele!

Acum, cand scriu, sunt aproape gata. Le mai las să stea în cuptor vreo zece minute, după care… atac! Să vă zic cum miroase? Nu va mai zic. Vă creste secretia gastrica până la presiunea unui furtun de pompieri!

Rețeta nu încadrează în tiparul german, pentru că este una tipic grecească. Dar, ca si cele nemțești, este extrem de simplu de făcut. Pentru Mihai, în special, care trebuie musai să slăbească fara sa se infometeze, dar și pentru cei cu mai putina experiență printre oale si cuțite, am facut poze in timp ce le pregăteam. Mi-a luat zece minute sa fac două vinete. Pentru a treia nu am mai avut tavă,  dar mie îmi sunt suficiente două.

Să începem!

Primul lucru pe care trebuie să îl faci e să pornești cuptorul si sa il lasi să se încingă pe la 200 – 220 de grade.

Spală vinetele si curata-le de coadă.

Taie capătul cu codiță așa încât să încapă în tavă.

Apoi, cu un cuțit bine ascuțit, cresteză in pulpă romburi, fără să tai coaja!

Mare atenție sa nu ințepi coaja vinetei pentru că în cuptor se va pierde tot sucul.

Pudrează cu sare si asigura-te că sarea intra bine printre romburile de miez. Vânăta fără sare e oribilă. După ce pui sare, toarnă deasupra ulei de măsline.

Curăță câțiva căței de usturoi. Nu te zgârci. Taie-i felii. Eu am pus doi la fiecare vânătă.

Împănează vinetele cu rondelele de usturoi. Ai grijă să le împingi cât mai adânc în miezul vinetei. Dacă rămân deasupra, în cuptor se vor arde și capătă gust amar.

Acelasi lucru il repeți cu brânză. Mie mi-a rămas de ieri, de la plăcintă, un rest de brânză telemea, pe care am indesat-o printre romburile vinetele. După ce le-am burdușit bine, am mai picurat pe deasupra niște ulei de măsline cu busuioc.

Pune vinetele in cuptor, apoi pregătește-te de partea cea mai dificilă. Trebuie să aștepți vreo 30 de minute până la o oră,  funcție de grosimea vinetelor. Dacă habar nu ai cât trebuie să stea la copt, verifică din când în când cu furculița.  Când sunt coapte opreste cuptorul si mai lasă-l să stea vreo zece minute. Dacă ai si niște tzatziki prin frigider… demența e totală!

Partea si mai proasta e ca le-am hăpăit in cinci minute…

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments