Lasă-mă să te urăsc!

Patru si unsprezece minute, ora Germaniei.

-„Te iubesc, Mădaia mea! N-am să te părăsesc niciodată, niciodată!” S-a aplecat putin și m-a luat in brațe. Am simțit mâna lui stângă, cu degetul mic putin strâmb, mângâindu-mi părul. Plămânii mi s-au umplut de mirosul lui, un amestec de tutun fin si parfum aspru. Am ridicat mâinile să îl cuprind, dar ele au trecut prin trupul lui ca prin aer. Am incercat sa ridic tâmpla de pe pieptul lui. M-a strâns mai tare, apăsându-mi capul de el de parcă ar fi vrut să mă bage înăuntrul lui cu totul. Apoi mi-a dat drumul brusc. L-am privit cum se destrăma ca un fum.

– „Nu trebuia să se întâmple așa! N-am să te părăsesc niciodată, să nu uiți asta!”
Cred că am țipat. M-am trezit năclăită de transpirație. Inima imi bătea atât de tare încât abia puteam respira. Dormitorul se îneca într-o beznă totală, moale, lipicioasă. Am coborât încet din pat si am intrat in bucătărie. Nimeni. Apoi in living. Nimeni. Holul era si el gol. Am deschis ușa de la baie. Goală. Doar prosopul de mâini căzut de pe suport. L-am așezat la loc si m-am intors in bucătărie. Inima imi bubuia încă în urechi și mirosul lui imi umplea respiratia sacadata. Mi-am turnat o cana de cafea si am iesit pe peluza. Întuneric. Mi-am abandonat papucii roșii pe terasa si am pornit in picioarele goale, cu cana in mâna, prin iarbă. Era udă si rece. Aerul mirosea a petunii si mușcate. Brusc s-a aprins lumina in fata casei. Nimeni. Doar motanul cel alb, cu șepcuță gri al medicului de alături traversa tacticos Toyota mea pe plafon. Off, lua-te-ar naiba, grasule, ai declanșat senzorul ca sa fac eu infarct!

Mi-am recuperat papucii si m-am intors in casă. Frigul mă reconectase din nou la realitate. Pe noptieră telefonul clipocea verde. Mesaj pe chat-ul blogului.

„V1527286836151176
Lasa-ma sa te urasc.
00:22
M-ai facut sa pornesc spre frigider
00:23
Tu, cand scrii, o faci cu toata fiinta. In culori, explicit.”
Dragul meu V1527….. , te las să mă urăști căt vrei! 🙂 Sper că doar drumul spre frigider e motivul! Si mai sper că ai gasit pe acolo ceva bun. 🙂
Eu… fac in general doar ceea ce imi place. În general. Deci există și excepții. Viata te pune în astfel de situații. Si cand imi place ceva, fac, cum spuneai tu, cu toată ființa mea. Totul sau nimic. Ard până la ultima suflare. De multe ori mă urăsc eu însămi. E epuizant să dai totul si sa te trezesti uneori cu cuțite în spinare. Dar oricât as incerca, nu pot fi altfel. Atâta stiu. Atâta pot. Atâta fac. Cineva imi spunea ca am multe fețe. Posibil. Toti avem, zic eu. Pentru că suntem diferiți de la un moment la altul, funcție de starea de spirit care ne încearcă. Putem trece de la înger la diavol într-o singură secundă. De la exaltare la depresie. De la iubire la ură. De la dor la indiferența.  Eu imi arat stările scriind. Atunci când pot. Alții pictează sau scriu muzică. Alții fac fotografii.
Da, inclusiv când mănânc o fac cu pasiune. Imi place să savurez aromele,  să simt texturile, să îmi bucur ochii cu culori si aranjamente rafinate. Detest mâncarea „de cantină” sau doar de umplut burta. Dacă nu imi place cum arată farfuria, oricât as fi de flămândă,  nu mănânc. Poate ca suna putin aiurea, dar pentru mine e important. Decat mult si prost  prefer mai putin dar mai bun. Dacă s-ar putea, de cea mai bună calitate!
Știi că e deja șapte si jumatate la mine?
Trebuie să mai pun o cafea la făcut…
Între timp tu, oricine ai fi, uraste-mă! Dar fă- o cu pasiune!
Iti pun o cafea? E neagră ca iadul, amară ca pierderea, tare ca otrava si arde. Ca mine.
Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments