Viața te calcă uneori in picioare. Nu se mulțumește doar să iti dea un pumn care te pune la pământ. Când ai căzut, sare pe tine si te zdrobește bine cu calcâiele. De cele mai multe ori si oamenii fac la fel. Te doboară, te joacă bine in picioare si pleaca. După o vreme, cand isi aduc aminte de tine, trag cu ochiul pe gaura cheii sa vada daca ai crăpat sau încă mai sufli.
Cam tot asa a stat treaba si cu iasomia mea. După tentativa de asasinat a înfășuratei, am crezut ca sărmana floare e pierdută. Micuța mea însă e o supraviețuitoare. O mica pasăre Phoenix. Nu doar ca a supraviețuit asaltului cu foarfeca, dar s-a umplut de boboci. Azi, cand am ajuns acasă, mă aștepta cu prima ei floare. Nu m-am putut abtine sa nu o sărut. M-a impresurat o aroma proaspătă ca prima iubire. Un parfum diafan, care te face sa vrei mai mult, mai mult, care te împinge să te întinzi spre el sa il adulmeci, să îl cauti, să îl vrei permanent cu tine. Parfumul suprem. Un fel de Gloria Vanderbilt. Mica minune înflorită a reușit să șteargă tot urâtul unei zile epuizante. Mi-am pregătit masa si în vreme ce mâncam, am zărit infășurata pe peluza, lângă iasomie, frecandu-si bărbia. ” Hai sictir, cucoană!” i-a zis tufa plină de boboci. A plecat, în cele din urma. Du-te… Si sa vii cand te-ai chema eu! Da, încă mai suflu. Încă traiesc. Si, ca sa-ti urce tensiunea până pe la 400, na, că traiesc bine, sunt plină de boboci, că a avut grijă de mine românca de la parter.
Dacă se mai atinge de ea, jur că o fac sa se scarpine ea si toată familia ei minim o lună de acum înainte! Să nu uităm că cele trei mașini de spălat, aferente celor trei apartamente, sunt intr-o cameră comună, lângă centrala casei. Si sa nu uităm cât de frumoasă e chimia… mai ales cea farmaceutică! 😉
S-a lăsat întunericul. Tună. Spre nord, fulgere sfâșie cerul.
Si totusi, prima floare merită sărbătorită. Nu oricum, pentru că iasomia are un sens aparte pentru mine. Obisnuiesc sa iau din când în când câte un vin mai deosebit. Ultima achiziție nu am apucat sa o testez, dar acum am motivul perfect sa o fac. E liniște în mica mea oază. Stiu, un Spätburgunder din 2006 nu se potriveste in paharul banal, de sticlă. Dar încă nu am gasit un pocal vechi de argint. Aerul miroase iar a petunii si mușcate pe terasa mea.
Jur împrejurul pavimentului de beton florile mele debordează.
Nici cele de la ferestre nu se lasă mai prejos.
La marginea curții a înflorit și gardul de boscheti.
Si dacă proprietarului nu i-ar fi dat prin cap sa isi cumpere un robot de tuns peluza, probabil ca totul ar fi fost perfect. Dar nu, prostului trebuie să îi vina idei…
Problema nu e ca si-a cumparat dracovenia. Fie vorba intre noi, a cumpărat o prostie de la Gardena, cea mai ieftină, pe care nici macar nu stie sa o seteze corect. Unde mai pui că duminică, taman cand ardea soarele mai tare, l-a apucat turnul gazonului. Colac peste pupăză, robotul nu stie sa urce panta care separă peluza mea de a lui. În consecință, a rămas la mine si s-a învârtit de bezmetic până s-a terminat bateria. Rezultatul? A bărbierit total gazonul, iar soarele a finalizat lucrarea…
De fapt, nu trebuie să mă mir. La ora cinci dimineata porneste centrala. Si pe cand afara sunt treizeci de grade, focul duduie in camera tehnică. Ăsta nu e in stare sa programeze o amarâtă de centrala și eu am pretenții sa stie programa un robot de tuns peluza??? Păi in cazul asta proastă sunt eu dacă imi fac iluzii… Acum robotul iar patrulează pe la mine. Oare dacă îl plouă pateste ceva???
Off, sunt rea! Dar ma apucă nebunia cand vad ce face cu gazonul…
Mâine e liber in Baden Würtenberg. Imi doresc sa pot dormi mai mult. Dar ceva imi spune ca ora cinci dimineata ma va găsi iar pe terasă, cu vasul meu de cupru plin cu cafea fierbinte. Si, probabil, cu parfum de iasomie.
