Ziua trandafirilor

The only one

După zile lungi in care s-a încăpățânat să tacă, adică să nu facă nici o floare, azi, în prima zi cu soare a explodat! Am ajuns acasa destul de târziu si m-am dus glonț la el, decisă să îl mut in fata casei, unde soarele nu arde atât de rau. Micky mi-a zis ca nu ii priește prea bine căldura amiezii, mai ales că stă intr-un ghiveci, nu in grădină si daca il iubesc, as face bine sa nu il mai las să îl ardă soarele.

Cand l-am văzut… nu m-am putut abtine sa nu ii sărut toti bobocii. 15. Oare vor înflori vreodata toti?

Încă nu are un nume. Mi se invârtește unul printre neuroni, dar… nu, mai bine nu! Mă mai gândesc…

Iasomia a înnebunit si ea…

Uneori am nevoie de atât de puțin ca să mă simt fericită… Nu lipsește aproape nimic. Hmmm, probabil din cauză că mâine e zi scurtă,  la ora unu toti vor începe să urle ca apucații „Feierabend! Feierabend!” O secție de nebuni, asta in care m-a mutat de vreo două săptămâni. Am noroc, totuși. Odată cu mine a fost mutat si colegul meu Uwe, cel de aproape doi metri înălțime, pentru care suta de kile a rămas o amintire îndepărtată, dat fiind că a venit căldura și omul consuma cam trei kilograme de înghețată pe zi. Să mai zic ca am si un coleg cam… Stop! Să nu fiu rea. Nu, nu e nazist. Doar că are o problemă cu străinii. Am fost avertizată că replica lui favorită ar fi „Auslander, raus!”,  deci sa nu incerc sa socializez cu el. Cam ăsta ar fi Tino. Ok, ne rezumăm la salut si atât! Incerc sa il ignor, dar il surprind de multe ori privindu-mă fix, cu ochii ăia albaștri. Tipul… altfel frumos icoană! Înalt, cu o osatură a feței perfectă, prototipul arianului pur. Păcat că e blond, singurul lucru care îi strică frumusețea. Într-o altă conjunctură, poate că tipul mi-ar fi plăcut. Dar când se uită la mine simt fiori reci pe șira spinării si mi se face frică. Iar tatuajele lui macabre nu sunt de natură să îmbunătățească absolut cu nimic sentimentul. Pentru prima dată imi doresc sa fiu mutată cât mai repede…

Azi, după două săptămâni de lucrat în aceeași încăpere, a venit la mine si m-a intrebat: „Tu esti Maria?” Hmm, nu, fritzule,  eu sunt Mădălina,  dar tu nu esti suficient de talentat lingvistic ca sa imi poți pronunța corect numele”…

„Ja, ich bin!”

„Gut. Ich bin Tino.”

Mi-a intors scurt spatele si s-a dus înapoi la masa lui.  De-a fost asta? Preambulul execuției????

La pauză de masă am iesit cu Uwe. E singurul pe care il cunosc din noul colectiv. Si locuim si in acelasi sat. Ne-am dus noi in sala de mese si sporovaind, ne-am cautat un loc la fumători.  Uwe si-a deschis cutia de un kilogram de înghețată, mi-a pus două linguri intr-un pahar, sa nu cumva să mor de poftă, iar restul a hăpăit-o in cateva minute. Eu abia apucasem sa iau doua guri din salata de pui, când lângă Uwe,  în fața mea, se așează… Tino! Cu aceeași privire: gheața albastră. Mi-a stat mâncarea în gât. Restul pauzei l-am umplut cu țigări si cafea…

O zi nemernică… În ultimul moment mi-am adus aminte că nu mai am acasă pâine. Am ieșit de pe B 30 și am intrat in Laupheim. Stop la Kaufland. Acolo gasesc cea mai bună pâine cu semințe.  Cum am intrat, mi s-au agățat ochii de ceva… Am întins mâna fara să mă gândesc. Firesc. Sunt ai mei!

Până la urmă, totuși, chiar dacă ai colegi problematici, niște trandafiri portocalii te pot legăna frumos cand adormi, nu?

Noapte bună, oriunde ați fi risipiți,  oricare v-ar fi visele sau chinurile!

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments