Dependență?

Îmi propusesem, încă dinainte de concediu,  să îmi reorganizez un pic locuința la întoarcere. Nu de alta, dar spațiile de depozitare au devenit mai mult decât insuficiente, deci era musai necesar să îmi mai iau un dulap la bucătărie și ceva simplu-simplu-simplu pentru sufragerie, că nu e normal ca vechiturile mele sa stea înghesuite pe un raft. Jur, nu a fost un pretext de shopping!

În general femeile cumpără haine, pantofi și bijuterii. Din plăcere.  Eu… le cumpăr din necesitate. Și nu am răbdare să probez. Dacă nu găsesc imediat mărimea mea, mă enervez și ies din magazin. În schimb, aș petrece o eternitate prin magazinele de mobilă, decorațiuni interioare,  scule și aparatură electrocasnică. Da, da, oi fi eu fan Ev Mediu,  dar dimineața, când trebuie să merg la lucru, confortul unei combine Krups, care îmi face cafeaua perfectă,  e de neînlocuit.  Mirosul boabelor care se macină cu scrâșnet ar trezi și morții. Merită până la ultimul cent, chiar dacă inițial mă cam blocase prețul.

Evident, a doua zi după sosire, am pornit spre magazine. Să mai zic că mi-am luat de acasă,  din țară, toate sculele? Da, normal! Bormașina cu percuție, flexul, fierăstraul pendular, în fine, jumătate de portbagaj… Mi-era jenă să împrumut de la Wolfgang de câte ori aveam nevoie și asta imi limita teribil de mult nevoia de șurubăreală… Acum… liber la tăiat și găurit!

Mi-am asamblat dulapul din bucătărie, mi-am fixat in perete, în sufragerie,  cele două polițe negre, după care am rămas în până de idei.

Hai să mai dăm un ochi pe Ebay…

Prima carte care îmi trezește interesul mai are câteva ore de licitație. O pândesc. Mi s-a pus pata pe ea. O ediție rară a unui compendiu botanic.  Trebuie să o am! Aștept, aștept și in ultimele secunde plasez oferta. Și,  ca întotdeauna când trebuie să meargă prost ceva, exact atunci sună telefonul și mă scoate din aplicație…

Pentru un singur amărât de euro am ratat-o…

Îmi venea să urlu…

Jur să nu mai licitez niciodată de pe telefon!

Am umblat o vreme prin casă ca un leu in cușcă. Nu știu să pierd. Nu îmi place să pierd. Nu îmi place să pierd stupid…

Mi-am pus o vișinată de la Mihaela și am încercat să mă calmez. Greu…

Mâna mi-a plecat iar spre telefon. Trebuia să găsesc ceva de soi…

Evident!

Scrierile complete ale lui Gallenus,  părintele Artei farmaceutice, într-o ediție 1553. O carte pentru care aș fi în stare de multe…

În urmă cu trei ani, când încă îmi imaginam că pot muta munții din loc,  uimită de comorile văzute în casă lui, îmi rugasem prietenul să organizăm in orașul nostru o mică expoziție caritabilă și să cumpărăm aparatură medicală pentru secția de pediatrie a spitalului județean. Nu mi-am imaginat nici măcar o secundă că mă va refuza.  Nu m-a refuzat explicit, e drept,  dar a lăsat intrebarea mea fără răspuns si am înțeles că nu trebuie să insist.

Colecția mea de azi nu o poate concura pe a lui și nici nu intenționez asta. Dar cu câte piese am, cu câte voi mai aduna, am de gând să îmi duc la bun sfârșit gândul. Pentru că tati și-a petrecut toată viața in acel spital. Pentru că a murit acolo. Și el, și alții.

Probabil că o asemenea donație e o picătură intr-un ocean. Dar puțin cu puțin se face mai mult. Vreau, dacă nu voi putea mai mult de atât,  să fac măcar un început.

Si, poate, cine știe, odată primul pas făcut,  vor mai veni și alții lângă mine.

Nu am uitat și nu voi uita niciodată de unde am plecat.

 

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments