Sunt o creatură senzorială. La mine totul funcționează în baza memoriei simțurilor. Probabil de-aia amintirile mele sunt atât de vii și violente. Când ceva mă atinge, o face ca fierul roșu. Și rămâne de neșters.
Există oameni. Există locuri. Există parfumuri. Există gusturi. Și culori. Și gesturi. Și cuvinte. Un întreg Univers adunat din cioburi, din care mi-am construit o cetate inexpugnabilă. Și ori de câte ori intru acolo, în Universul meu mărunt, dar totuși infinit, nimic rău nu mă mai poate atinge. E o lume perfectă, în care sunt fericită. E un timp căruia i-am aparținut cândva și în care mă întorc mereu, să bântui cotloane ascunse din castele medievale, să urc scări înguste, în spirală, ridicând valurile de mătase roșie ale unei rochii foșnitoare, pentru a urca în balconul unui turn înalt, din care să privesc zările…
…”Era un început tandru de vară. Pădurile miroseau a proaspăt, abia ieșite din primăvara crudă. Florile explodau în culori și parfumuri care te purtau în paradis. Oriunde te uitai în jur vedeai doar promisiunea unei zile perfecte. Când a pătruns în cetate, timpul ei a lovit ca un ciocan. A stiut. Fără explicații, fără motive. Pur și simplu a știut că s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple, pentru că așa i-a fost sortit. Se întorsese … acasă !
Orașul Roșu de pe Tauber!
Caleașca o legăna ușor. Auzea pocnetul potcoavelor pe caldarâmul străzii. Apoi zarva din Marktplatz. Și, ca un tunet, turnul Primăriei. Turnul ei .”…
Am încercat de multe ori să scriu despre Rothenburg ob der Tauber, dar niciodată cuvintele nu mi s-au părut potrivite pentru a descrie ceea ce m-a marcat pe viață. Azi dimineață am luat decizia de a scrie despre el abordând fie stilul „reportaj literar”, fie „jurnal de călătorie „. Și am sfârșit în fața a opt ciorne tâmpite. Am decis, într-un final, să iau cu „copy/paste” un fragment din „Trandafiri și ghilotină ” și să îl plantez aici.
Mi-e imposibil să scriu intr-un singur articol despre Rothenburg ob der Tauber tot ce ar fi de spus. E un roman. Despre istorie, despre catedrale, despre săbii și săruturi, prinți, prințese, războaie, iubiri, uri, tropote de cai, vraci bătrâni și vrăjitoare, călăi și străduțe înguste, luminate de felinare.
Ca să trăiești cu adevărat Rothenburg-ul, o zi e prea puțin. Nu faci altceva decât să îi zgârii întinderea.
O sa vă port, puțin câte puțin, printre legende și case, pe străzi seculare de granit cubic, pe sub ziduri de piatră, prin turnuri ce par a porni către cer . În fiecare articol, alt „de ce Rothenburg „. Până când veți înțelege de ce orașul ăsta e … totul!
De câte ori văd Rothenburg-ul, zâmbesc. Umblu, așa, de nebună, ore în șir, cu un zâmbet tâmp pe față. Când îmi amintesc de el, zâmbesc.
Orașul Roșu de pe Tauber e orașul poveștilor. Totul e să îl descoperi în spatele plachetelor publicitare de turism. Abia atunci îl poți trăi cu adevărat.
Fragment din galeria Rothenburg ob der Tauber http://germania.gallenus.ro/galerii/ :
–- Va urma–
