Câteva răspunsuri

Nu, nu am uitat de articolul despre Rothenburg ob der Tauber. L-am scris, dar nu mi se pare încă suficient de „rece”. E prea liric, prea „siropel”… probabil va trebui să îl rescriu total.

În seara asta însă voi răspunde la câteva întrebări asupra cărora mulți dintre voi insistă. În primul rând vreau să înțelegeți că singurul motiv pentru care nu răspund imediat este lipsa de timp. Timp pe care sunt nevoită să îl împart între școală și serviciu.

Să le luăm pe rând…

Un coleg de breaslă mă întreba ce școală fac. Un curs de integrare. De ce îl fac, dacă vorbesc germana? Din multe motive!

Cursul de integrare NU este doar un curs de limbă. Este un curs la care, în afară de limbă, înveți despre tot ce înseamnă viața în Germania: obiceiuri, instituțiile statului și relația cu ele, istorie, sociologie, politică. În al doilea rând, fără absolvirea acestui curs nu poți aplica la obținerea cetățeniei germane. Și în al treilea rând, fără un certificat de absolvire nu ai acces ca străin la anumite specializări. Eu, personal, am nevoie de un certificat B2. Și uite așa ajungem la intrebarea „cât timp îți trebuie să vorbești fluent germana?”

Certificatul de nivel lingvistic îl poți lua și fără să fi urmat un curs de limbă. Te duci pur și simplu la examen. Bravo ție dacă îl iei. Personal – sunt ceea ce s-ar numi autodidact. Am învățat singură cât am putut. Am supraviețuit doi ani și trei luni. Dar nu sunt mulțumită. Da, e drept, nu întâmpin probleme insurmontabile, dar nici nu pot spune că vorbesc fluent germana. Fluent o vorbește un neamț. Un profesor de limba germană. Eu, nu. Stăteam intr-o zi în sala de mese, în pauza de prânz. Alături, la altă masă, un grup de români. Muncitori veniți printr-o firmă de „Zeit Arbeit”. Una dintre doamne povestea celorlalte că are nivel B1 la limba germană și vorbește fluent.

Probabil că am zâmbit. Eu nu îndrăznesc să fac o asemenea afirmație. Dar de ce un om care vorbește fluent germana s-ar angaja ca muncitor necalificat printr-o firmă de închiriere de personal???

Certificatul pe care îl deții nu are nici o legătură cu realitatea în care trăiești. Fluența în vorbire nu e dată de litera și cifra de pe hârtia aia. Dacă tu nu ești capabil să duci o conversație pe orice temă, în mod spontan, cu cineva, atunci nu vorbești fluent. Asta înseamnă să poți conversa liber, fără pauze de gândire, atât cu un medic specialist cât și cu un inginer, atât cu poștașul cât și cu casiera de la hipermarket. Despre corectitudinea gramaticală nici nu are sens să povestim…

Fluență înseamnă foarte mult. Am studiat șaptesprezece ani limba franceză. În școală, apoi la facultatea de profil. Nu îmi permit să afirm că vorbesc fluent franceza pentru că întotdeauna va exista un aspect, o conjunctură care va face diferența între mine și Jean cel născut și crescut in Franța.

Acum, probabil colegul Florin va spune că aberez. Păi domnule farmacist, îți aduci aminte că în facultate am fost spălați pe creier zilnic, vreme de cinci ani, cu „Un farmacist nu are voie să greșească „???

Da, poate exagerez. Poate că în mintea mea „fluent” și „perfect” sunt sinonime. Cert e însă un lucru. Depinde de foarte mulți factori cât de repede ajungi să vorbești germana. În primul rând de tine. De cât de sus dorești să ajungi. De cât de mult îți dorești asta. De exercițiu. Vorbim de foarte mult exercițiu. În week-end eu învăț cu creionul în mână și căștile pe urechi cam zece ore pe zi. Acum, că nu prea mai ies la plimbare pe vremea asta. Si pentru că am niște priorități. Examenul e la 1 August, iar timpul e scurt. În restul săptămânii… trei ore la școală zilnic, apoi conversații zilnice patru ore la serviciu cu colegii, după care acasă încă vreo alte cinci ore, studiu individual. Am fost nevoită să îmi reduc programul de lucru la jumătate de normă, dar altfel nu se putea. Pentru că vreau să obțin ceva. Cum nu am dat niciodată în clocot cu inteligența, pentru fiecare lucru obținut în viață a trebuit să muncesc. Nu mă plâng, îmi place. Limba germană mi se pare fascinantă, pe măsură ce o stăpânesc mai bine, cu toate subtilitățile și ciudățeniile ei. La urma urmei, e limba lui Göthe…

Oricum, Florin, tu ai avantajul frecventării Institutului Göthe, pe care eu nu l-am avut. Ție îți va fi incomparabil mai ușor! Și dacă eu am putut, la tine nu se pune problema!

Studiul individual te ajută să înveți gramatica. Dar conversația zilnică este vitală. Fără ea nu ești altceva decât un traducător mediocru. Conversația cotidiană te poartă prin secretele limbii reale, vorbite în mod firesc. Astea nu le vei găsi în nici un manual, oricât de bun ar fi el. Vorbește, vorbește, vorbește cât mai mult! Fritzii sunt foarte limbuți. Și foarte lipicioși. Extraordinar de încântați când văd că faci eforturi să le vorbești limba. Eu, în primele zile, simțeam că mă sufoc când trebuia să vorbesc. Mă teroriza gândul că vorbesc greșit. Pur și simplu mă blocam după câteva propoziții. Dar ceea ce m-a ambiționat a fost faptul că oamenii mă încurajau mereu. „Cum, tu ai învățat atât de bine singură, în câteva luni?” Lor li se părea incredibil, mie mi se părea umilitor. Apoi am înțeles că ei de fapt îmi apreciau efortul și doar mă incurajau să nu renunț. Azi, când mă gândesc cum vorbeam in urmă cu doi ani, mă umflă râsul… Totul vine în timp. Și cu dorința de a fi mai bun mâine.

Și nu în ultimul rând, timpul de care ai nevoie să înveți o limbă străină ține foarte mult de abilitățile personale ale fiecăruia. Unii se nasc cu talentul ăsta. Dacă îl ai, dezvoltă-l! Dacă nu îl ai, singura soluție e munca. Simplu.

Ce să mai zic altceva decât… Spor!

O doamnă mă întreba zilele trecute cât de mare e comunitatea de români din zona în care locuiesc. Sincer, habar nu am. Nu prea am avut ocazia să interacționez cu românii de aici. Asta deși la două case de mine locuiește o familie de conaționali. La serviciu, nici atât, pentru că lucrăm la niveluri diferite iar eu nu prea am treabă acolo unde lucrează ei. Iar cei cu care am interacționat sunt din categoria cu care nu am nimic în comun. Pentru aceia, castelele și muzeele sunt doar „ziduri” care nu merită văzute, citesc doar citate motivationale pe Facebook ca formă supremă a manifestării culturale, cât despre Schubert sau Aznavour n-au auzit in viața lor. Eu nu am venit aici să strâng bani. Am venit ca să mă regăsesc pe mine, cea de care m-am pierdut. Am alt traseu. Ajut de fiecare dată când cineva îmi cere. Atât cât pot, cu ceea ce cunosc. Dar nu fac parte din nici o comunitate, în cazul în care ar exista vreuna.

Dacă mi-am cumpărat casă? Nu, încă nu! Mai durează. E parte din drumul pe care mi l-am creionat pentru anii următori, dar nu mă grăbesc. Drumul se parcurge pas cu pas. Întâi admiterea la specializare, pentru care am nevoie de B2 germană, pentru care am nevoie de învățat non-stop până la 1 August, pentru care am nevoie de răbdare, la care nu am excelat niciodată… lung lanțul, nu-i așa?

Cineva îmi scria că aș obține mai ușor cetățenia dacă m-aș mărita cu un neamț. Asta chiar a fost o glumă bună! Nu, mulțumesc! O dată mi-a fost de ajuns. Nu am fost și nu voi fi niciodată un breloc. Nu am nevoie de un purtător de nădragi ca să trăiesc la un nivel decent. Nu mă vând.

„Trandafiri și ghilotină ” nu va fi publicat niciodată. Scriu în salturi la el și îl scriu pentru mine. Cineva mă întreba despre ce este. Poate voi da fragmente uneori. Aveam în intenție asta, am alocat aici spațiu în pagina „Scrise”, dar încă nu am găsit timp…

E târziu și Coana Mare riscă să se culce fără lectură nocturnă. Probabil o fi terminat de studiat Ordonanța 74, de care îmi zicea mai devreme că o are de citit pentru mâine…

La celelalte întrebări… probabil mâine, poimâine…

Cu noutăți despre trandafirul ” ****** „!!! 😉

Noapte bună, oriunde ați fi risipiți în lume!

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

2 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Picabo
Picabo
19 ianuarie 2019 12:21

Vântul a bătut și l-a împrăștiat în cavouri,
zoaiele cerului au curs peste el și l-au făcut mocirlă,
Aerul s-a spart în cioburi
Și din mine au început să curgă visele
Nu mai sunt decât un ulcior hârb
Ascuns după un mesteacăn, la o margine de drum.
Nici nu m-ai privit.
Ai luat-o de mână și ai plecat cu ea.
De ce m-ai fi privit?
Erai fericit.

0