Nu, nu sunt singură!!!

N-am murit. Nu încă. Și nici nu am de gând să o fac în viitorul apropiat. Chiar nu e cazul să vă faceți griji, vă mulțumesc pentru mesaje, totul este în regulă.

Știu că nu am mai scris o perioadă care unora li s-a părut prea lungă… Am avut o mulțime de lucruri pe cap și niște zile pe care nici ne-prietenilor nu le doresc. Vechea mea depresie, căpătată cu mulți ani în urmă, mi-a dat iar târcoale. Cu flori de la Mihaela, cu ore lungi de povestiri la ceasuri târzii de noapte, pe What’s app cu ea, cu ruj roșu, cu trandafirii mei portocalii nelipsiți, cu după amiezi și seri petrecute în bucătărie, probând fel de fel de rețete bavareze, cumva am reușit să îi dau un șut în fund depresiei și să îmi revin. Vorba aia… „ce-i rău nu piere!”…

M-ați întrebat ce am mai rezolvat cu dormitorul meu devastat. Păi sincer, nu v-am putut răspunde pentru simplul motiv că nimic nu se schimbase! Până azi!

Dar hai să o iau cronologic, ca să înțelegeți cam cum se petrec lucrurile intr-o țară normală.

M-am dus la Mieterverein (Asociația chiriașilor), a cărei membră sunt de mai puțin de un an. M-am înscris anul trecut, prin septembrie, la sfatul unui coleg, , v-am mai povestit eu de el, îl știți! I-am povestit acolo domnului avocat toată tărășenia, i-am arătat pozele din telefon și i-am arătat și pleașca aruncată în cutia poștală de proprietar. Ah, da, am uitat să vă spun, am găsit în cutia poștală decizia de reziliere a contractului de închiriere, aruncată de proprietar. Nu a avut săracul de el 70 de cenți să o trimită prin poștă…

Avocatul a citit-o și mi-a zis „Asta-i gunoi! E nulă! Nu e suficient să scrie „eigen Bedarf” ( nevoie personală) că motiv de reziliere a contractului de închiriere. E obligat să scrie clar motivul, cu numele întreg al persoanei care ar urma să locuiască acolo și e musai să fie rudă de gradul 1, fără locuință. Deci, pretextul că vrea să facă loc de joacă pentru copii, pe care mi l-a comunicat verbal, nu e valabil…

Oricum, asta nu era important pentru mine. Decizia mea de a mă muta era oricum luată, căutările în toi… era doar o chestiune de timp.

Avocatul de la Mieterverein a decis însă că nu e normal să locuiesc intr-un apartament de două camere, să nu pot utiliza dormitorul și cu toate astea să plătesc lunar 650de euro. Mi-a explicat că de fapt proprietarul este despăgubit lunar de către firma de asigurări conform legislației, cu aproximativ 70% din chiria pe care o încasa de la mine și în mod normal el nu ar mai trebui să îmi ia acești bani.

Am plecat de acolo nu foarte convinsă că se va rezolva ceva. Dezamăgită. A doua zi mă trezesc cu mail de la avocat. Îmi trimisese o copie a scrisorii pe care o expediase către proprietar. Am citit uimită. Îl soma să facă imediat reparațiile de rigoare și să îmi returneze 70% din chiria la rece plătită din ianuarie până în momentul în care va face reparația…

În treia zi proprietarul îmi trimite mesaj pe What’s app că vrea să vină să repare podeaua din dormitor…

Wow!!! Deci domnul avocat nu a lălăit-o! A fost super expeditiv! Iar spaima de instituțiile statului se pare că e chiar reală pe aici…

I-am răspuns scurt proprietarului: sâmbătă, după 12.

Azi, la serviciu, zeul nordic mă întreabă dacă mi-am găsit locuință. Am fost surprinsă, pentru că eu îl evit pe Tino cât pot de mult, cu toate ciocolatele lui. Maria este totuși „Auslander”, nu?

Dar ultimul lucru pe care mi-l doresc e să fiu nepoliticoasă. Așa că i-am explicat că ce am găsit fie nu era pe gustul meu, adică în bloc, sau fără grădină, sau cu copii deasupra, etc fie proprietarul dorea chiriaș bărbat singur, peste 50 de ani, în 80 de metri pătrați… „Adică unul că tine, Tino!” A zâmbit și a zis că „nemții sunt tâmpiți, mai ales cei bătrâni!” Am rămas cu gura căscată. Să îl auzi pe Tino făcând o asemenea afirmație e șocant. „Păi tocmai tu, naționalist convins, spui asta?””Șșșt, să nu mai zici la nimeni!” Am râs amândoi, apoi brusc îmi spune: „Maria, întreab-o pe Nicole! Știu că vrea să se mute din casă și își caută Nachmieter!”

Asta a fost cireașa de pe tort! Să mă ajute xenofobul Tino!!! Am căutat- o pe Nicole de la mentenanță tehnică, o aiurită de douăzeci și șapte de ani, o bipolară ca la manualul de psihiatrie. Nu poți pune bază pe ce spune ea, acum râde cu tine și în secunda următoare face crize de furie. Am aflat că stă la nici 15 kilometri de Biberach, singură într-o casă cu grădină…

Da… tati m-a ajutat iarăși. Și nu doar el…

De când am început să îmi caut locuință, trei persoane l-au înnebunit de cap zilnic pe Dumnezeu: „Dă-i o casă Mădălinei! Dă-i o casă Mădălinei!” : mami, Micky și tati. Cred că atât i-au tocat nervii și creierii cu rugăciunile lor, încât săracul Dumnezeu, smulgându-și barba și părul, a strigat isteric „Hooooo, destul, că ajung la Bălăceanca din cauza voastră! Na, luați casă, să nu vă mai aud gurile!”

Vineri, la 17, mă duc la Nicole să îmi arate casa!

Dar nu pot să nu vă mai spun ceva: azi proprietarul a „reparat” podeaua dormitorului! Cam așa:

A, și încă ceva! 400 de euro din chiria lunară plătiți inutil, restituiți. Dar asta nu înseamnă că rămân…

Nu știu ce am făcut bun în viața asta, dar mi-e clar: cineva, totuși, mă iubește. Așa cum sunt! Și mă iubește mai mult atunci când merit mai puțin. V-am mai spus, e proverbul ăla…

Nu, nu sunt singură!

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

2 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Crisia
Crisia
19 aprilie 2019 15:44

Eu m-am gandit ca te-ai mutat deja si nu ai inca internet. Bun așa! Știam eu că răzbați. Știu ca nu esti singura, dar nu mai sta singura.

Cât despre Tino, probabil e neamțul tipic: întâi te evaluează si abia apoi se deschide. Inclin sa cred ca te-a „genehmigt” mai de mult, dar nu a considerat necesar sa-ti si arate.

Sarbatori fericite!

0