Casa cu trei mâțe

30 către 31 martie 2019. Ochsenhausen. Ați dormit vreodată printre cutii de carton? Ei bine, eu am făcut-o. Prima noapte în casă nouă. Casă cu grădină. Cinci camere, repartizate pe parter și etaj, plus pod. Casă de peste o sută de ani, o casă țărănească tipică Baden Würtenberg-ului, cu o șură pe post de garaj, în care încap lejer două mașini, plus rezervoarele de motorină pentru încălzire. Totul la 490 de euro.

Și încă ceva: la pachet cu toate astea am primit și o pereche de mâțe: motanul Gismo și pisica Sachlem! Cum adică „De ce <<Casa cu trei mâțe>>?” Păi ele-s două și a treia e „mâța leșinată „, pe mine m-ați uitat???

Sachlem
Gismo

…A fost o perioadă nebună! M-am dus la Nicole să văd casa. Când am intrat, m-am luat de cap. Mirosea îngrozitor a urină de pisici, era la fel de frig ca afară și peste tot o mizerie cruntă. Mizerie, frate, nu dezordine! Jeg la greu, peste tot. Cele două pisici au intrat într-o panică soră cu moarte când m-au văzut, alergând disperate să se ascundă. O clipă am crezut ca trăiesc o teleportare ciudată într-un film de groază, dar mi-am amintit că Nicole este „gothic”, deci draperiile negre, pisica neagră, haosul sunt oarecum din realitate. Nu, nu eram in „Familia Adams”… era doar casa în care locuia Nicole…

Sunt totuși o ființă rațională.Am încercat să mă detașez de atmosferă și să analizez casa la rece, fără interferențe emoționale. Dincolo de harababura și mizeria din ea, casa avea potențial. Nu mi-a trebuit prea mult ca să mă îndrăgostesc de ea. Am văzut-o în minte curățată, umplută cu lucrurile mele, am vazut gravurile pe pereți, vasele de cupru peste tot prin casă, grădina plină de flori, cu „******” la loc de cinste, să îl văd în fiecare dimineață când mă trezesc și în fiecare noapte când adorm…

Nu o mai lungesc cu povestea. Nicole a zis că eliberează casa de la 1 aprilie. A vorbit cu proprietara, o doamnă de 86 de ani, a cărei fiică lucrează, culmea, tot la Böhringer Ingelheim! Bătrâna doamnă m-a plăcut imediat, spre marele meu noroc și în a treia zi de la întâlnirea cu ea am semnat contractul de închiriere.

Problema înainte de mutare a fost însă una de natură financiară. Cum salariul meu s-a redus considerabil în urma trecerii la jumătate de normă pentru a merge la cursul de integrare ( mare greșeală, noroc că am realizat suficient de repede, dar despre asta altă dată!), m-am trezit mai mult decât strâmtorată înainte de mutare. Pentru că în general bătrânii nu vor asigurare de cauțiune ( garanție), ci optează pentru clasica garanție în cont bancar. Deci cheltuielile de mutare, chirie, garanție reclamau în jur de vreo două mii de euro, bani pe care nu îi aveam în totalitate, ca în vremurile bune de dinainte de curs. Cine a sărit să mă ajute? Normal, Micky! Nu că mami nu ar fi făcut-o, dar de fiecare dată când mă întreba dacă îmi ajung banii, o linișteam. Și nu o mințeam, îmi ajungeau. Doar că nu mai rămâneau atât de mulți de la o lună la alta. Că na…

Când a fost vorba de mutat mobila, nemții ăia reci au sărit să mă ajute. Wolfgang și Daniela au fost la mine la 9 dimineața, după un sfert de oră au apărut și Tino cu Uwe. Din trei drumuri cu un Sprinter inchiriat am mutat tot. Băieții au încărcat și au descărcat, Daniela m-a ajutat la împachetat. Sâmbătă la ora trei terminasem deja. Am Stutter Weg 9 era istorie!

Zilele care au urmat au fost… da, grele, dar frumoase. Am început cu repartizatul cutiilor pe camere, funcție de conținut. Și aranjatul lucrurilor. Au trecut de atunci două săptămâni, dar încă mai caut prin sertare spatula de silicon sau tigaia ceramică, pentru că nu am avut niciodată o bucătărie de șase metri jumătate pe trei jumătate, plină cu mobilier deștept. Încă mai trântesc sertarele, pentru că țăranca de mine nu a avut în țară sertare sau uși cu sistem de amortizare, nici plită cu senzori. Eh, așa sunt eu, mai „din bardă „…

În prima zi cele două feline au fost terifiate. S-au refugiat în pod, de unde nu au coborât două zile. Disperată, am sunat-o pe Nicole: „Vino să cobori mâțele din pod!”

A treia zi mă cercetau curioase de la câțiva metri distanță. Dar veneau la farfurioarele cu mâncare. A patra zi mă urmăreau prin casă la un metru în urmă.

Și în cea de-a patra noapte… vai de capul meu! Am fost, cu patul meu cu tot, terenul lor de salturi! M-au țopăit toată noaptea că apucatele. Parcă dăduse strechea în ele! Teamă? Ce-i aia???

Sunt convinsă că au învățat românește. Mda, deocamdată sunt undeva la nivel A2, dar progresează promițător spre B1.

Acum, când scriu, mă păzesc, tolănite amândouă pe un scaun, alături de mine, în bucătărie.

Mă așteaptă o grădină părăginită să o umplu cu flori. Să tund gazonul. Să îl instalez pe iubitul meu „******” in dreptul geamului de la dormitor, să mă pot culca noapte de noapte și trezi dimineață de dimineață cu imaginea lui în fața ochilor. Mă așteaptă, sper, zile frumoase și liniște.

De pe palierul de la etaj se vede câmpul. Verde, împestrițat cu păpădii…

Să vă mai spun cum cântă păsăroii pe aici? Mai bine nu…

Nu îmi doresc decât să îmi găsesc liniștea aici, la o margine de câmp, în casa cu trei mâțe…

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments