M-am întrebat de multe ori de ce mă încăpățânez să îmi țin încă ancorele în trecut. De ce nu mă rup, o dată pentru totdeauna, de ceea ce a fost! Nu pot sau nu vreau? Încă nu am reușit să îmi dau mie însămi un răspuns.
În urmă cu vreo patru ani vorbeam cu un prieten plecat din țară despre votul diasporei. Eram vehementă. „Cei plecați nu ar trebui să aibă dreptul de a vota! Au ales să trăiască departe de chin, să voteze acolo unde sunt, nu să decidă ei ce e mai bine pentru mine, care stau și îndur aici!”… Aveam convingerea fermă că am dreptate. Nu am realizat nici măcar o secundă că greșesc. Mai mult, nu am pus nici măcar o secundă problema că s-ar putea să gândesc greșit. Nu mi-am pus nici măcar o secundă problema că că rănesc… Urât, foarte urât…
Azi sunt și eu în aceeași situație în care a fost prietenul respectiv. Și bineînțeles că văd lucrurile altfel. Pe de o parte pentru că abia acum înțeleg ce înseamnă să trăiești în altă țară, pe de altă parte probabil pentru că viața m-a schimbat mult și mi-a temperat pornirile războinice. Am învățat multe. Atât de multe încât am ajuns să mă întreb unde este Mădălina de acum patru ani…
Intru foarte rar pe Facebook. O fac doar pentru a mai vedea ce se mai întâmplă în lumea farmaceutică românească, pe „Farmaciști și asistenți de farmacie din România „. Și, bineînțeles, când intru, intru și în discuții private pentru că mulți colegi sunt curioși despre ce înseamnă să lucrezi în una dintre cele mai mari fabrici de medicamente din lume. Săptămâna trecută o colegă mi-a zis că nu ar trebui să am dreptul de a vota, pentru că sunt o lașă, o trădătoare care a fugit ca un șobolan când corabia stătea să se scufunde, că am plecat ca să îmi fie bine, fără să îmi pese de ce las în urmă.
A fost secunda în care mi-am adus aminte de mine, cea de acum patru ani. Aș fi putut încerca să îi explic că vreme de douăzeci de ani m-am zbătut pentru profesie, punând-o înaintea vieții mele private. I-aș fi putut pune dovezi concrete cu tot ce am făcut, de la organizare a Colegiului Farmaciștilor în anii ’98, până în 2014, până la legislația în vigoare, unde chiar și azi se mai găsește semnătura mea. Dar era inutil. La vremea respectivă ea era doar o adolescentă. Nu avea rost…
Dar palma m-a durut. Și mi s-a părut nedreaptă. În alte condiții m-aș fi înfuriat pe ea. Aș fi argumentat. Poate aș fi scos-o din lista de prieteni și aș fi blocat-o. Dar nici măcar nu m-am putut supăra pe ea. Pentru că m-am văzut în ea pe mine, cea de altădată, care își imagina că va schimba lumea în bine și va reașeza profesia de farmacist acolo unde îi este locul.
Nu am scos-o din lista de prieteni. Nici nu am blocat-o. Îi doresc să nu fie niciodată dezamăgită și să nu treacă prin ce am trecut eu.
Viața te schimbă. Uneori în rău, alteori în bine. Nu știu dacă la mine e prima sau a doua variantă, dar știu că am învățat ce înseamnă toleranța. Că viața nu este făcută doar din alb și negru. Că evenimente cu impact emoțional major asupra ta te pot schimba radical. Că uneori sau deseori greșești, că regretele târzii nu ajută, că uneori primești o nouă șansă, alteori nu, că indiferent unde te-ai afla sau ce ai face, unele lucruri nu le poți smulge din tine oricât ai vrea… iubirile alea care ajung să fie parte din tine și să te definească.
Chiar dacă sunt o corcitură de nații, mă definesc ca româncă. Acolo m-am născut. Familia mea nu a considerat de cuviință că ar trebui să învăț a grăi și grecește, și ungurește, ci doar românește, plus ce se invăța în școală. Asta mă face româncă? Dacă aș fi vorbit maghiara aș fi fost principesă Racokzy? Dacă aș fi vorbit greaca aș fi fost aristocrată grecoaică? Nu cred că limba maternă te definește ca apartenență națională ci ceea ce simți.
Azi voi merge în Ulm să votez. Chiar dacă va fi probabil un alt referendum inutil. Chiar dacă habar nu am cine candidează pentru Parlamentul european. Pur și simplu nu vreau să se folosească nimeni de absența mea la vot.
Mulți prieteni mi-au spus că nu vor merge la vot pentru că nu contează votul lor.
Eu nu o să îți zic „Du-te la vot!” Pentru că dacă ție nu-ți pasă, eu nu pot face nimic!
Mă duc să votez. De ce? Pentru că… fir-ar să fie, îmi pasă! Da, îmi pasă, indiferent ce crezi tu despre mine! Și o să îmi pese mereu. Doar că tu nu știi! Și probabil e mai bine așa.
Oare și azi, când voi ajunge lângă Dom, clopotele de porțelan vor începe să bată?
Am stat aproape 5 ore la coada in Strasburg, si stii de ce? Tocmai pentru ca stiu inca bine de ce am plecat. Nu-s foarte ok la cozi, de data asta insa chiar am fost foarte calma.
Si tocmai pentru ca stiu inca bine de ce am plecat nu mai sunt in grupuri de farma din Ro in afara celui din Brasov.
Și eu am stat cinci ore la Ulm, Cristinica! Degeaba. Dar au fost cinci ore în care am răsfoit amintiri. Măcar atât… Grupurile farmaciștilor de pe Facebook sunt singurele pentru care mai intru. Mai vorbesc cu colegii de care mă mai simt legată și cam atât. Constat cu scârbă că s-au umplut de „sorbonici” cu diplome căpătate pe la facultăți private de doi bani, gen Arad sau Constanța, plini de fițe și total pe dinafara profesiei. Ce aș putea discuta cu o imbecilă care se pretinde farmacist dar nu face diferența între ketoprofen și ketof??? S-a umplu breasla asta de… Read more »