Zbor spre curcubeu

Miercuri. 12 iunie. O dimineață rece, năclăită de ploaia interminabilă. Mă sâcâie o durere de cap. Nu am nici un chef să merg la lucru. M-am trezit cu o tristețe inexplicabilă. Pesemne vremea asta, mă deprimă frigul, umezeala, norii care își șterg lacrimile în părul meu… E aproape jumătatea lui iunie și am avut soare cu porția, trei-patru zile. Azi, mai mult ca niciodată, m-am simțit învinsă de oboseală. O port în mine de luni bune, dar azi mi-a invadat și mintea. Mergeam spre Biberach și încercam să îmi adun rezervele de energie pentru încă o zi. Cafea. Cam puțină. Azi nu am avut răbdare să îmi umplu termosul. Probabil până în Aspach îl golesc. Va trebui să beau porcărie din automat. Asta este, măcar reușesc să îmi adun mințile până ajung…

În stanga, în dreapta… lanuri verzi. Cu răni însîngerate, zbătându-se chinuitor sub stropii de ploaie…

Până acum câțiva ani îi iubeam. Cu ținuta lor fragilă, unduindu-și petalele mătăsoase la cea mai mică boare, macii îmi făceau sufletul să vibreze. Până intr-o zi…

Azi… nu mai vad în ei decât minciună. Și de câte ori îi văd, îmi aduc aminte. Și nu vreau. Pentru că macii nu au fost pentru mine, ci pentru cealaltă. Doar că am aflat mult prea târziu.

Ziua mi s-a părut o corvoadă. Timpul a trecut mai greu decât de obicei. Și am făcut doar jumătate din probe. Nici în primele zile nu am lucrat atât de prost. Am fost acră. Nici glumele lui Uwe, nici ciocolata lui Tino nu au ajutat. Nu vroiam decât să ajung acasă mai repede, să mă întind în pat și să zac, așa, așteptând să îmi treacă. Puțin înainte de patru și un sfert ploaia s-a oprit. M-am trezit zâmbind tâmp, cu ochii spre fereastră, privind ceva ce doar eu vedeam. La „și un sfert” am zbughit-o spre panoul de pontaj. Nici dacă s-ar fi revărsat Pacificul în urma mea nu aș fi avut o asemenea viteză. Afară soarele râdea la mine printr-o spărtură de nori.

Un semafor luat „la mustață „, pe galben și… spre casă!

Drumul urcă și coboară. Un sat, apoi câmpuri cu maci.

Uite si căsuța de turtă dulce! De data asta chiar mă opresc să-i fac o poză! Două. Trei. Hai, destul!

Încă un deal. Și din vârful lui, pe tot orizontul, plonjez că printr-o fereastră fermecată, într-o lume de vis. În fața mea, din colții argintii ai Alpilor Bavarezi, țâșnea un curcubeu! Atât de mare, atât de intens, încât părea o poartă către o altă lume! Dacă o să trec prin el o să ajung pe Tărâmul Făgăduinței, nu? Și acolo toate visele mele se împlinesc nu? Acolo iasomia e veșnic înflorită și umple văzduhul de parfum, acolo sunt castele înconjurate de ape, prințese înveșmântate în rochii roșii de mătase foșnitoare și prinți bruneți, pierduți printre mormane de manuscrise vechi…

Acolo e doar soare. Și de undeva, de pretutindeni, se aude Serenada lui Schubert…

Aș da restul vieții mele ca să pot să zbor spre curcubeu!

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments