Pâinea noastră cea de toate zilele

A fost primul produs culinar elaborat. Și s-a născut în jur de 2600 Î.Hr., pe malurile Nilului.
A purces de acolo în toată lumea și a străbătut pământuri, ape și timpuri. Azi pâinea e un produs firesc pe mesele noastre, în milioanele ei de forme și varietăți.
Am fost un copil „blocar” născut și crescut în comunism. Generația mea, 50+, își amintește…
Dincolo de multe rele, pâinea de atunci era bună. Foarte bună. Deși nu găseai prea multe varietăți, așa cum era, era o pâine cinstită. Făină, drojdie, apă și sare. Fără amelioratori, fără agenți de afanare și creștere, fără prostii. O pâine neaoșă, curată.
Am purtat în amintire mai bine de treizeci de ani chiflele cu secară pe care bunicul, fie iertat, le cumpăra de la magazinul din sat pentru câini. Avea vreo șase. Suflet milos, unde vedea câte un cățel abandonat, îl lua și îl aducea în curte. „Lasă, Marioară, că s-o găsi o lingură de lapte și pentru amărâtul ăsta!” Se găsea, că Virginica cea răsfățată, capra-șef, generase vreo șase rânduri de progenituri obraznice și lăptoase, care la rândul lor… în fine…
Cumpăra bunicul câte o sacoșă mare cu chifle de secară. Cam treizeci de bucăți. Le văd și acum, le simt mirosul… Brune, cu semințe prin ele, negricioase în interior, cu coaja crocantă și cu un miros dulceag care mă innebunea. Eram cinci copii în curtea aia. Așteptam să agațe bunicul sacoșa în cuier și să plece, apoi dădeam lovitura ca hoții. În urma noastră rămânea o zdreanță goală, atârnând tristă în cârligul de lemn…
Viața m-a purtat în lume. Amintirea a rămas în mine. Și într-o zi, intrând într-o brutărie dintr-un sătuc uitat de lume din sudul Germaniei, mirosul impregnat în străfundurile mele m-a lovit ca un pumn al lui Muhammad Ali. Era mirosul chiflelor de secară…
A trecut ceva timp de la momentul ăla. Câțiva ani am fost fidelă brutăriilor, până când m-am decis să îmi încerc norocul.
Germania este țaracu cele mai multe sortimente de pâine și cârnați din lume. Paradoxal, deși oamenii cred că nemții mănâncă doar cartofi. Au peste patru sute de feluri de pâine și peste o mie de feluri de covrigi. Aproape fiecare așezare din Germania are o rețetă proprie, păzită cu strășnicie în familie, de cel puțin o sută de ani. Și tot că o ciudățenie, nemții mănâncă foarte puțină pâine.
Despre pâinea cu cartofi adusă pe meleagurile românești de sașii stabiliți în Ardeal nu voi scrie azi. Mulți o cunosc și s-au bucurat de savoarea ei. Poate într-o altă zi o să revin cu o rețetă. O găsiți la categoria „Hexen Küche”, unde v-ați obișnuit deja.
Azi o să vă dau rețeta unei pâini obișnuite, neutre, care poate însoți orice masă. Este o pâine sățioasă, bogată în fibre, lucru benefic pentru cei cu probleme de tranzit digestiv.
Este vorba despre o pâine cu tărâțe și semințe.
Eu fac rareori mai mult de 500 de grame. Sunt singură, nu are sens. Prefer să o am mereu proaspătă.
Ok. Vrăjitoarea trece la treabă:

400 grame de făină albă
100 grame de tărâțe
20 grame de drojdie proaspătă
20 grame de sare
O linguriță de zahăr
2-3 linguri de ulei de măsline sau unt topit
2 linguri de semințe de in
2 linguri de semințe de susan
2 linguri de semințe de floarea soarelui
200-300 grame de apă călduță

Fără prea multe „fonfeuri” se frământă bine, preț de un sfert de oră.
Dacă vă mirați de ce nu am dat cantități fixe de grăsime și apă, vă explic.
Grăsimea dă aluatului o textură pufoasă după coacere. La 3 linguri pâinea vă avea textura cozonacului, la 2 linguri va fi un pic mai uscată și mai sfărâmicioasă. Alegerea vă aparține. În ceea ce privește apa, cantitatea variază în funcție de cât de uscate sunt făina și tărâțele. Adăugați apă treptat, astfel încât să obțineți un aluat nu foarte tare, elastic, care să nu se lipească de mâini.
Eu obișnuiesc să îl las la dospit cam jumătate de oră, timp în care își dublează volumul. Apoi îl scot, îl împart în trei bile din care modelez trei suluri și le împletesc. Pâinea mai stă în tavă la dospit încă jumătate de oră, apoi o coc în cuptor încins la 180 de grade cu ventilator și un castron cu apă fierbinte alături.
La final arată cam așa:
În zilele ce urmează o să vă povestesc despre „Falsche Hasse”, că despre rețeta originală a celebrului tort „Pădurea Neagră ” v-am spus.
Și dacă vreți rețeta de pâine cu ceapă, rulada de vițel sau alte tipicăreli, nu vă rămâne decât să îmi scrieți”

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments