Crăciun fericit!

Un nou Crăciun. De data asta, cu Erick.

A fost o zi … exact cum mi-o doream! Deși „bestia blondă” mi-a mieunat deșteptarea la trei, cerând de mâncare la volum maxim, am mai picotit până pe la șapte. Erick, cu burta plină, s-a întors cuminte lângă mine, în pat, s-a întins cât îi de lung, a început să toarcă și a adormit.

Într-un târziu m-am dat jos din pat. Ritualul obișnuit: cafea, pupat trandafiri, acum și mângâieri reciproce cu Erick. Două lucruri mai aveam de făcut azi: cozonacul și bradul.

Cineva m-a întrebat de ce gătesc atât, că doar sunt singură. Cât pot mânca? Pentru mine Crăciunul se reduce doar la mâncare???

Nu, stimată doamnă! Întâi de toate gătesc pentru că îmi place. Și nu oricum, așa cum îmi place o pereche de pantofi. Îmi place la nebunie. Mă relaxează. Mă liniștește. Îmi place să experimentez lucruri noi, să descopăr arome noi, să improvizez. Să încerc. Să mă distrez. Îmi pun Serenada lui Schubert pe „repeat”, dau volumul la maxim și îmi fac de cap printre oale și cuțite. De-asta mi-am luat o casă întreagă. Să nu am treabă cu vecinii sau cu proprietarii. Să îmi urle Schubert sau Chopin sau Peter Sarstedt https://youtu.be/b8JOi1q5ugs fără să deranjez pe nimeni. Și plătesc fix cât pentru un apartament de două camere. Nu mănânc cu șapte guri. Chiar dacă mănânc mult.

Nu, Crăciunul nu se reduce doar la mâncare, stimată doamnă! Cel puțin nu pentru mine. Douăzeci de sărmăluțe și două castroane de piftie, gătite o singură dată în an, de Crăciun, chiar nu cred că e mult.

În toți anii în care am fost căsătorită găteam de Crăciun cât pentru un regiment. An de an, în casa mea se adunau opt familii. Plus copiii din dotare. Și meniul era cam așa: măsline umplute cu icre – muncă de chinez, să desfaci în formă de nufăr fiecare măslină și să o umpli cu icre! Salată boeuf, obligatoriu, cam trei kilograme, pentru că George trăia cu teama permanentă că nu e suficientă mâncare, „pui de draci”, favorurile lui, niște chifteluțe mici cât o nucă, făcute din hribi, piftie de două feluri, de porc și de curcan, vinete cu maioneză, ciuperci cu maioneză, știucă umplută sau crap umplut, sarmale în cuib, adică cinci feluri diferite de sarmale – de porc, de pasăre, cu păsat, cu ciuperci și cu nucă și semințe de dovleac, toate adunate intr-un cuib făcut dintr-o foaie de varză. Urma friptura nelipsită, cu diferite garnituri, iar spre dimineață, să își revină din beție oaspeții, o ciorbă de vițel sau o ciorbă de potroace. Desert? Este, cum să nu! Tort, obligatoriu, două sau trei feluri de prăjituri, cozonac și… „dacă mai ai timp, nu faci și tu niște fursecuri?”

Îmi venea să îi dau cu oalele în cap. La șapte seara, când începeau să vină invitații prințului consort, eu eram zombie. Nici nu vedeam pe unde calc. Iar dimineața, când se spărgea masă, rămâneam cu mormane de farfurii până în tavan și o casă ca o cocină.

Crăciunul și Anul Nou erau un calvar…

Azi m-am distrat. Am făcut doi cozonăcei micuți. Unul pentru mine, celălalt pentru Frau Josephine. I-am băgat în cuptor și am fugit sus, să îmi împodobesc bradul. Cu Erick pe urmele mele. Preț de vreo două ceasuri ne-am prostit amândoi, am vorbit, am cântat… Mă rog, poate „cântat ” e prea mult spus… cert e că m-a „ajutat” să pun globurile…

La final s-a declarat mulțumit!

E cald. Miroase a cetină de brad și a cozonac fierbinte. Lemnele trosnesc în șemineu. Erick toarce, semiadormit, lângă mine.

Despre asta este Crăciunul…

Despre pacea pe care o simt în mine, împărțind cu un mâț portocaliu o bucată de cozonac fierbinte, lângă foc, lângă brad…

Despre toți cei pe care îi iubesc și pe care îi port mereu în mine, cu sau fără știrea lor. Despre liniște…

M-a întrebat cineva ce îmi doresc de Crăciun…

Nimic special… doar flori și cărți vechi…

Crăciun fericit și pace în suflet, oriunde și cu oricine ați fi!

Gallenus
Author: Gallenus

0 0 votes
Article Rating

Lasă un răspuns

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments