Nu vreau să număr anii care au trecut de când ai plecat. Și nici nu vreau să mă gândesc la golul pe care l-ai lăsat. Nu vreau să măsor în amintiri iubirea, pentru că ea nu a contat. Ai plecat, răsturnând o lume.
Nici azi, după atâta timp curs, nu pot uita. Chiar dacă am înțeles. Nu pot uita mâna ta, cu degetul cel mic și strâmb, mângâindu-mi părul. Nu pot uita nici „Mădaia mea”. Contează? Pentru tine, nu. Ai plecat…
Uneori sunt furioasă. Alteori plâng de dorul tău. Și din când în când, în fața unor situații aparte, te întreb ce să fac… Dar asta o știi și fără să ți-o spun eu…
N-am să număr anii care s-au scurs, pentru că nu contează. Nu am buton „on/off” pe care să apăs. Și, sinceră să fiu, chiar dacă aș avea, nu l-aș folosi. Pentru că de la tine mi-au rămas niște lucrușoare și amintirile…
Ești mereu cu mine, în mine…
Drum lin, oriunde ai rătăci acum…
