Categorie: Condica de reclamații

Publicat pe

Gust de toamnă

Revin după patru zile de la postarea cu vinetele alea superbe pentru că abia în dimineața asta am găsit puterea să mă ridic din pat. Taman pe când credeam că am scăpat relativ ușor, Herr SARS-COV 2 s-a gândit să mă ia nițel în pumni. Nu singur, că nu mi-a putut face față. S-a înhăitat cu o vagaboandă de pneumonie, că avea nevoie de întăriri…

Azi, însă, după un pic de efort, am reușit să părăsesc patul și dormitorul la ora 5.10 a.m. Am început cu ceea ce trebuia să fie un raid scurt pe la etaj, să văd ce îmi fac florile. A durat de zece ori mai mult și l-am simțit ca pe o escaladare a Everestului. În fine, după multe popasuri pentru odihnă am reușit să ajung iar jos și să îmi fac o cafea. E ciudat să bei o zeamă fierbinte și fără gust…

Cum rămăsesem datoare cu vinetele, am zis că pot scrie două vorbe, să răspund la mesajele celor curioși.

N-am făcut nimic elaborat. Nimic ieșit din comun cu vinetele alea. Le-am tăiat în bucăți mari. Am căsăpit și vreo doi dovlecei, doi ardei și o căpățână de usturoi.

Am presărat sare din belșug peste ele și am turnat deasupra ulei de măsline. Cățeii de usturoi i-am aruncat și pe ei în vasul de Jena, printre bucățile de legume. Am spălat aripioarele de pui, le-am condimentat bine cu un amestec de sare, piper, coriandru, boia de ardei dulce și iute. Le-am uns și pe ele cu ulei și am strecurat și vreo 2-3 căței de usturoi în tava mică în care le-am așezat.

La cuptor cu ele, 200°C cu ventilație cam 40 de minute.

Am apucat să mă bucur de ele. Apoi totul a luat-o razna…

P.S. Condimentele sunt la libera alegere a fiecăruia. Eu ador coriandrul și nu mă prea pot lipsi de el. Acolo unde merge, evident!

Publicat pe

Doctore, stai naibii în banca ta!

Domnule doctor, rămâneți, vă rog, în aria dumneavoastră de competență și nu imixtionați în profesia de farmacist!
Nu confundați, domnule doctor, prepararea unei formule farmaceutice cu bucătăria. Seamănă, probabil, dar s-ar putea să vă dea cu virgulă!
Ca să facă un dezinfectant „banal”, farmacistul trebuie să stea 5 ani în facultate. Asta se învăța printre altele, la acea disciplină universitară numită „Tehnică Farmaceutica”, disciplină care face apel la cunoștințele dobândite la alte materii și anume: matematică, chimie fizică, chimie analitică, chimie farmaceutică, toxicologie, microbiologie, farmacologie.
Dat fiind că dumneavoastră nu ați studiat în cadrul facultății de medicină „Tehnică farmaceutică” și nici trei sferturi dintre celelalte materii enumerate mai sus, am să vă explic sumar și fără răutate, așa cum aș face cu prietenii mei, oameni fără cunoștințe în domeniul farmaceutic, dar foarte inteligenți și valoroși în domeniile lor.
Domnule doctor, este puțin probabil ca „dezinfectantul” preparat de dumneavoastră să aibă vreun efect dintr-un motiv simplu:
Formula recomandată de O.M.S., în protocolul de preparare, indică alcool de 96%. În urma diluției inerente, produsul final atinge concentratia de aproximativ 80% , ceea ce garantează efectul.
Dumneavoastră indicați omului de rând să folosească spirt medicinal. DOMNULE DOCTOR, spirtul medicinal are o concentrație de 70, în cel mai fericit caz de 75%, deși nu cred să existe așa ceva!
E matematică simplă, domnule doctor, ce concentrație finală va avea „preparatul” dumneavoastră??? Aud ???? Să zicem că maxim 60% și asta dacă producătorul respectivului spirt medicinal a fost onest și a respectat concentratia…
Domnule doctor, mie mi-ar fi rușine! Aveți bunul simț și nu mai intrați cu bocancii in profesia mea, domnule doctor, că nici farmacistul nu vine să consulte sau să opereze în spital!
Aroganța dumneavoastră aruncă o pată pe halatul pe care îl purtați!
Și ca să înțelegeți că nu am o problemă cu profesia dumneavoastră vă spun că dincolo de faptul că am avut doi medici în familie, am prieteni medici pe care îi respect și îi apreciez și de la care am primit întotdeauna același respect și apreciere!
Dacă aveți un minim de decență, vă rog să ștergeți mizeria asta

https://www.facebook.com/340640989728926/posts/923842088075477/
Publicat pe

Am febră. Și mi-e greață!…

Zilele astea, ori de câte ori luam telefonul în mână să o sun pe mami, simțeam un junghi în inimă. Ieri era bine, dar azi? Dacă… dar dacă… poate că… mii de gânduri îmi aleargă prin cap. Poate sunt paranoică, dar e o teamă de care nu pot scăpa, pentru că știu că, deși e farmacist , are tendința să minimalizeze orice problemă de sănătate cu care se confruntă, că e singură, că săptămâna trecută o viroză a țintuit-o în pat și nici acum nu a scăpat complet de ea…

Mi se pare ciudat cum ne ascundem, ea de mine și eu de ea. Probabil fiecare dintre noi mergem pe ideea că știm să ne purtăm de grijă. Oricum, nu mi se pare o idee deloc bună să încep să mă văicăresc…

S-au închis școlile pe aici. S-au instituit măsurile firești în situații de urgență. Lumea s-a conformat fără panică. Nu au luat cu asalt magazinele. Nici farmaciile. Au renunțat la chefuri și socializare fără comentarii și fără proteste. Își cer scuze că nu mai pot da mâna cu tine. Nu se pupă când se întâlnesc pe stradă. Ok, asta nu se pune, că Fritzii nu sunt pupăcioși ca italienii, grecii sau francezii. Dar fac exact ce li se spune. Sunt cuminți.

Aseară am dat o fugă la Lidl să îmi iau o pâine. Evident, la spartul târgului, vineri seară, nu aveam nici o șansă să mai găsesc pâinea cu semințe pe care obișnuiesc să o cumpăr de la raionul de produse coapte acolo. M-am mulțumit cu niște chifle, după care am mers la fructe, să îmi iau obișnuitele caserole cu zmeură. Vineri seara, ora 19. Ți-a luat febra mințile, femeie! Nici urmă de zmeură! Nici banane, că la 59 cenți kilogramul le-au luat lăcustele… subțire la fructe, dar na, așa e în fiecare week-end.

Cu chiflele în brațe mă așez la rând, la casă. Arunc un ochi în coșurile celor din fața mea și mă umflă râsul. Cumpărături puține și normale: iaurturi, paste, salată, ridichi, ceapă verde, roșii, nelipsiții castraveți, plus ineditul: cate două-trei rezerve de săpun lichid! Cum, frate, săpun? Cum, lași mâncarea să stea pe rafturi? Nu faci rezerve de făină, ouă carne, conserve, ulei, zahăr??? Cum ai neobrăzarea să treci pe lângă standul de hârtie igienică și să nu pui câteva pachete în coș???? Tu îți cumperi… SĂPUN??? Cred că le trebuie un curs de reciclare românesc…

Lăsând acum bășcălia, realitatea cotidiană reflectă nivelul de civilizație. Sau, cel puțin așa cred eu. Poate mă înșel. Poate or fi nemții o rasă de imbecili care nu realizează că vine apocalipsa și trebuie să își facă provizii.

Nu vreau să fiu greșit înțeleasă. Nu minimalizez gravitatea pandemiei. Pericolul este unul real și mare. Nu e o simplă gripă. Mortalitatea este incomparabil mai mică, e drept. Dar moartea nu alege.

Zilele astea am tot vorbit și explicat unora și altora cum stau lucrurile și ce e bine de făcut. Mi-am primit porția de mulțumiri pentru lămuriri de la cine a vrut să priceapă, mi-am primit și porția de înjurături și porcăieli de la cine știe mai bine ca mine, deși ăia au „școala veți” ( trad. = școala vieții), nu cinci de ani de facultate de profil sau de la supușii Oliviei Steer, idolatri ai anti-vaccinării.

Sincer, de părerea retarzilor mintali care mustesc de tupeu, prea puțin îmi pasă. Nu îi mai educ eu, dacă până acum nu i-a educat școala și familia. Dacă am putut liniști un om înspăimântat de necunoaștere, în regulă, am făcut un lucru bun pe ziua de azi. Nu îmi trebuie mulțumiri. Nu pentru asta o fac. Consider că asta este vocația unui farmacist. Și a unui medic. Să îți folosești cunoștințele acumulate în anii de școală și în cei de practică profesională că să faci BINE.

„Primum non nocere!”

Este principiul în jurul căruia gravitează jurământul lui Hipoctrate. Se aude la dumneavoastră, stimată doamnă profesor doctor Monica Pop??? Mai aveți memoria acestui lucru sau l-ați pierdut pe la televiziunile la care ați ajuns să prestați normă întreagă? Când mai aveți timp să fiți și cadru didactic și medic oftalmolog și manager de spital???

M-a scârbit și m-a indignat tupeul dumneavoastră fenomenal și lipsa de respect profundă față de medicii specialiști în boli infecțioase, față de pacienți și față de farmaciști. Un tupeu și o sfidare grețoasă! Ați încălcat cea mai elementară normă de conduită profesională, deontologia medicală e ceva total străin în ceea ce vă privește!

Cum vă permiteți, doamnă profesor doctor oftalmolog să recomandați pe Facebook un tratament medicamentos fără să consultați pacientul, fără să faceți cea mai rudimentară anamneză? Intr-o țară normală pentru o asemenea prestație ca a dumneavoastră, un medic si-ar pierde dreptul de practică profesională. Dar dumneavoastră, doamnă profesor doctor, dețineți pâinea și cuțitul… iar România nu e o țară normală…

Al doilea lucru pentru care vi s-ar intampla asta este afirmatia referitoare la vitamina D. Poate nu ați aflat că vitamina D este o vitamină liposolubilă care se depozitează în organism. Că limita între „normal” și „supradoză” este la fel de subțire ca cea între geniu și nebunie. Că hipervitaminoza D are efecte dezastruoase pentru organism, începând cu insuficiență renală și terminând cu calcifierea arterială. Că accentuează osteoporoza în cazul femeilor la menopauză. Că frecvența hipervitaminozei D este extrem de mare, fapt demonstrat de analizele medicale specifice și este consecința autoadministrării urechiste, lucru pe care, în incompetența dumneavoastră l-ați recomandat in postarea publică a profilului dumneavoastră!

Al treilea motiv ar fi faptul că îndemnați pacientul să cumpere și să își administreze un tratament cu un medicament care se eliberează NUMAI pe bază de prescripție medicală PL 6. Acei pacienți vor merge, în actuala isterie generală din România în farmacii și vor cere FĂRĂ REȚETĂ isoprinosine, pentru că dumneavoastră ați făcut recomandări pe Facebook!

Să numesc asta inconștiență e greu. Dacă ați fi fost un debutant grandoman, poate ar fi fost explicabil. Dar când vine din partea unui PROFESOR, care ar trebui să fie formator și model de conduită profesională, nu pot califica gestul dumneavoastră decât ca sfidare și fluturare triumfătoare a prostiei crase și a incompetenței.

Cât despre legislația privind recomandarea medicamentelor de prescripție, legislație pe care ați încălcat-o grosolan, ce să mai vorbim…

Ca să nu fie dubii că am înțeles greșit:

Și ca să înțeleagă cititorii că stimata doamnă profesor doctor oftalmolog, medic prescriptor de rețete, este total pe dinafara unei legislații de-o vârstă cu Matusalem, mai pun o poză. Întrebarea onoratei doamne este, din punctul meu de vedere, retorică. Oricum ar fi, nu cred că merită un răspuns!

Rușine, doamnă profesor doctor Monica Pop!

Am febră și mi-e greață. Fără glumă, fără efecte literare…

Publicat pe

Caut medic român!

Cât ați fost în România, înjurați ca la ușa cortului medicii români. Acum, că ați ajuns în Germania, îi căutați. Ba că medicii germani sunt proști, ba că sunt rasiști că nu vor să vă dea rețetă cu antibiotice, ba că nu sunteți în stare să vă înțelegeți cu ei, deși vă țineți mari vorbitori de limba germană.

I-ați scuipat, apoi îi lingeți. Da, cunosc mulți medici români pe aici. Dar nu vă trimit la ei. Îi las să își facă meseria cu nemții, care îi respectă și îi apreciază. De de-ăștia că voi sunt sătui. Și eu la fel.

P.S. Farmaciștii români sunt păsări rare pe aici. Nu vă obosiți să îi căutați!

Publicat pe

Error 404

Da, vina îmi aparține. Am avut multe pe cap, blogul a fost ultima chestie de care să mă pot ocupa… Nu am mai făcut mentenanță, actualizările modulelor au rămas în aer, normal că s-a dus în cap…

Azi mi-am făcut un pic de timp pentru el. Am reparat ce era de reparat. Cu ocazia asta am constatat că ultimul articol, deși îi dădusem „publică „, nu se postase, era tot in stadiul de ciornă. Ok, îl repostez. Și probabil mâine, al doilea articol, după ce îi urc și pozele…

Publicat pe

Câteva răspunsuri

Nu, nu am uitat de articolul despre Rothenburg ob der Tauber. L-am scris, dar nu mi se pare încă suficient de „rece”. E prea liric, prea „siropel”… probabil va trebui să îl rescriu total.

În seara asta însă voi răspunde la câteva întrebări asupra cărora mulți dintre voi insistă. În primul rând vreau să înțelegeți că singurul motiv pentru care nu răspund imediat este lipsa de timp. Timp pe care sunt nevoită să îl împart între școală și serviciu.

Să le luăm pe rând…

Un coleg de breaslă mă întreba ce școală fac. Un curs de integrare. De ce îl fac, dacă vorbesc germana? Din multe motive!

Cursul de integrare NU este doar un curs de limbă. Este un curs la care, în afară de limbă, înveți despre tot ce înseamnă viața în Germania: obiceiuri, instituțiile statului și relația cu ele, istorie, sociologie, politică. În al doilea rând, fără absolvirea acestui curs nu poți aplica la obținerea cetățeniei germane. Și în al treilea rând, fără un certificat de absolvire nu ai acces ca străin la anumite specializări. Eu, personal, am nevoie de un certificat B2. Și uite așa ajungem la intrebarea „cât timp îți trebuie să vorbești fluent germana?”

Certificatul de nivel lingvistic îl poți lua și fără să fi urmat un curs de limbă. Te duci pur și simplu la examen. Bravo ție dacă îl iei. Personal – sunt ceea ce s-ar numi autodidact. Am învățat singură cât am putut. Am supraviețuit doi ani și trei luni. Dar nu sunt mulțumită. Da, e drept, nu întâmpin probleme insurmontabile, dar nici nu pot spune că vorbesc fluent germana. Fluent o vorbește un neamț. Un profesor de limba germană. Eu, nu. Stăteam intr-o zi în sala de mese, în pauza de prânz. Alături, la altă masă, un grup de români. Muncitori veniți printr-o firmă de „Zeit Arbeit”. Una dintre doamne povestea celorlalte că are nivel B1 la limba germană și vorbește fluent.

Probabil că am zâmbit. Eu nu îndrăznesc să fac o asemenea afirmație. Dar de ce un om care vorbește fluent germana s-ar angaja ca muncitor necalificat printr-o firmă de închiriere de personal???

Certificatul pe care îl deții nu are nici o legătură cu realitatea în care trăiești. Fluența în vorbire nu e dată de litera și cifra de pe hârtia aia. Dacă tu nu ești capabil să duci o conversație pe orice temă, în mod spontan, cu cineva, atunci nu vorbești fluent. Asta înseamnă să poți conversa liber, fără pauze de gândire, atât cu un medic specialist cât și cu un inginer, atât cu poștașul cât și cu casiera de la hipermarket. Despre corectitudinea gramaticală nici nu are sens să povestim…

Fluență înseamnă foarte mult. Am studiat șaptesprezece ani limba franceză. În școală, apoi la facultatea de profil. Nu îmi permit să afirm că vorbesc fluent franceza pentru că întotdeauna va exista un aspect, o conjunctură care va face diferența între mine și Jean cel născut și crescut in Franța.

Acum, probabil colegul Florin va spune că aberez. Păi domnule farmacist, îți aduci aminte că în facultate am fost spălați pe creier zilnic, vreme de cinci ani, cu „Un farmacist nu are voie să greșească „???

Da, poate exagerez. Poate că în mintea mea „fluent” și „perfect” sunt sinonime. Cert e însă un lucru. Depinde de foarte mulți factori cât de repede ajungi să vorbești germana. În primul rând de tine. De cât de sus dorești să ajungi. De cât de mult îți dorești asta. De exercițiu. Vorbim de foarte mult exercițiu. În week-end eu învăț cu creionul în mână și căștile pe urechi cam zece ore pe zi. Acum, că nu prea mai ies la plimbare pe vremea asta. Si pentru că am niște priorități. Examenul e la 1 August, iar timpul e scurt. În restul săptămânii… trei ore la școală zilnic, apoi conversații zilnice patru ore la serviciu cu colegii, după care acasă încă vreo alte cinci ore, studiu individual. Am fost nevoită să îmi reduc programul de lucru la jumătate de normă, dar altfel nu se putea. Pentru că vreau să obțin ceva. Cum nu am dat niciodată în clocot cu inteligența, pentru fiecare lucru obținut în viață a trebuit să muncesc. Nu mă plâng, îmi place. Limba germană mi se pare fascinantă, pe măsură ce o stăpânesc mai bine, cu toate subtilitățile și ciudățeniile ei. La urma urmei, e limba lui Göthe…

Oricum, Florin, tu ai avantajul frecventării Institutului Göthe, pe care eu nu l-am avut. Ție îți va fi incomparabil mai ușor! Și dacă eu am putut, la tine nu se pune problema!

Studiul individual te ajută să înveți gramatica. Dar conversația zilnică este vitală. Fără ea nu ești altceva decât un traducător mediocru. Conversația cotidiană te poartă prin secretele limbii reale, vorbite în mod firesc. Astea nu le vei găsi în nici un manual, oricât de bun ar fi el. Vorbește, vorbește, vorbește cât mai mult! Fritzii sunt foarte limbuți. Și foarte lipicioși. Extraordinar de încântați când văd că faci eforturi să le vorbești limba. Eu, în primele zile, simțeam că mă sufoc când trebuia să vorbesc. Mă teroriza gândul că vorbesc greșit. Pur și simplu mă blocam după câteva propoziții. Dar ceea ce m-a ambiționat a fost faptul că oamenii mă încurajau mereu. „Cum, tu ai învățat atât de bine singură, în câteva luni?” Lor li se părea incredibil, mie mi se părea umilitor. Apoi am înțeles că ei de fapt îmi apreciau efortul și doar mă incurajau să nu renunț. Azi, când mă gândesc cum vorbeam in urmă cu doi ani, mă umflă râsul… Totul vine în timp. Și cu dorința de a fi mai bun mâine.

Și nu în ultimul rând, timpul de care ai nevoie să înveți o limbă străină ține foarte mult de abilitățile personale ale fiecăruia. Unii se nasc cu talentul ăsta. Dacă îl ai, dezvoltă-l! Dacă nu îl ai, singura soluție e munca. Simplu.

Ce să mai zic altceva decât… Spor!

O doamnă mă întreba zilele trecute cât de mare e comunitatea de români din zona în care locuiesc. Sincer, habar nu am. Nu prea am avut ocazia să interacționez cu românii de aici. Asta deși la două case de mine locuiește o familie de conaționali. La serviciu, nici atât, pentru că lucrăm la niveluri diferite iar eu nu prea am treabă acolo unde lucrează ei. Iar cei cu care am interacționat sunt din categoria cu care nu am nimic în comun. Pentru aceia, castelele și muzeele sunt doar „ziduri” care nu merită văzute, citesc doar citate motivationale pe Facebook ca formă supremă a manifestării culturale, cât despre Schubert sau Aznavour n-au auzit in viața lor. Eu nu am venit aici să strâng bani. Am venit ca să mă regăsesc pe mine, cea de care m-am pierdut. Am alt traseu. Ajut de fiecare dată când cineva îmi cere. Atât cât pot, cu ceea ce cunosc. Dar nu fac parte din nici o comunitate, în cazul în care ar exista vreuna.

Dacă mi-am cumpărat casă? Nu, încă nu! Mai durează. E parte din drumul pe care mi l-am creionat pentru anii următori, dar nu mă grăbesc. Drumul se parcurge pas cu pas. Întâi admiterea la specializare, pentru care am nevoie de B2 germană, pentru care am nevoie de învățat non-stop până la 1 August, pentru care am nevoie de răbdare, la care nu am excelat niciodată… lung lanțul, nu-i așa?

Cineva îmi scria că aș obține mai ușor cetățenia dacă m-aș mărita cu un neamț. Asta chiar a fost o glumă bună! Nu, mulțumesc! O dată mi-a fost de ajuns. Nu am fost și nu voi fi niciodată un breloc. Nu am nevoie de un purtător de nădragi ca să trăiesc la un nivel decent. Nu mă vând.

„Trandafiri și ghilotină ” nu va fi publicat niciodată. Scriu în salturi la el și îl scriu pentru mine. Cineva mă întreba despre ce este. Poate voi da fragmente uneori. Aveam în intenție asta, am alocat aici spațiu în pagina „Scrise”, dar încă nu am găsit timp…

E târziu și Coana Mare riscă să se culce fără lectură nocturnă. Probabil o fi terminat de studiat Ordonanța 74, de care îmi zicea mai devreme că o are de citit pentru mâine…

La celelalte întrebări… probabil mâine, poimâine…

Cu noutăți despre trandafirul ” ****** „!!! 😉

Noapte bună, oriunde ați fi risipiți în lume!

Publicat pe

Nimic nou. Doar trandafiri.

Obiceiul de week-end

…În curând o să ajung să dorm cu ei în pat! Toată casa e plină de ghivece și tot nu mă opresc din cumpărat. Cred că e deja patologică treaba. Oricum, par a râde dimineața, când îi pup, așteptând lângă aparat să se facă licoarea vieții!

Ieri am primit un email de la Hostvision, care îmi găzduiește domeniul ” gallenus. ro”. Băieții mă anunță că luni serverul va fi reconfigurat, lucru care va duce la o perturbare a funcționării vreme de 30-60 de minute. Luni, de la ora 19. Ora României. Era și cazul, de două zile unii mi s-au plâns că le-a apărut nu știu ce mesaj de eroare, că am butonat eu iar blogul și l-aș fi bușit. Nu, fraților, n-am butonat nimic, zilele astea am avut o groază de teme de făcut, nu am avut timp nici să respir. Azi am fost leneșă, intenționam să desfac bradul, dar am preferat să amân pe mâine, sunt restanțieră la somn, iar diavolii tasmanieni Hassan și Ahmad încep să alerge deasupra dormitorului meu la 5:30 dimineață, chiar dacă e sâmbătă sau duminică.

Mâine revin cu un pic de Rothenburg și cu răspunsuri la mesaje. Noapte bună!

Publicat pe

Câteva răspunsuri

Cineva imi scria intr-un mesaj că am abandonat blogul. Mă certa, spunându-mi că sunt inconsecventă pentru că nu scriu in mod regulat.

Altcineva, dimpotrivă, mă întreba cu îngrijorare dacă am pățit ceva.

Un anonim mă atentiona că în „Tu să nu faci ca mine ” mi-am devoalat numărul de la mașină.  Și multe, multe alte întrebări, mesaje, impresii sau concluzii la care nu am răspuns.

Ok, să le iau in ordine…

Nu am abandonat blogul. Pur și simplu am avut o problemă de sănătate care m-a ținut departe de activități de genul ăsta. Nu, nu e nouă, e veche și în general e „mută”. Dar uneori apar niște pusee acute de o violență care mă imobilizează perioade lungi de timp. Deși sunt o persoană care suportă destul de bine durerea fizică, am momente in care și respirația mi se pare un chin. În fine, a trecut… Ce, nu știați că soiul rău nu piere?

Babă Cloanță, mulțumesc pentru gânduri! Complimentul la adresa manichiurii îl poți transmite Mihaelei aici. Articolele alea sunt gata, dar… vezi tu, la „dovleci” mai am de corectat niște probleme tehnice ( dimensiuni fotografii, diacritice, inadvertențe generate de modulul de autocorecție a textului usw), iar cel despre Rothenburg ob der Tauber este cam dezechilibrat emoțional. Încă nu am reușit să găsesc punctul echidistant între epic și liric. Actualmente, articolul e cam „pop-tămășesc”, după părerea mea… Cred că trebuie să îl mai „răcesc” puțin.

Legat de „nejumătatea” mea, greșești. Nu mai pune etichete! Este unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut și un medic excepțional. Este unul dintre cei datorită cărora azi sunt aici. Se spune că un șut în fund e un pas inainte. Ei bine, pentru acel șut îi sunt recunoscătoare. Sper sincer să își găsească liniștea…

În ceea ce privește mătura cu cinci viteze, am o surpriză pentru tine. O postez de Halloween.

Mai departe…

Mi se vede numărul de înmatriculare. Așa, și??? Umblu zilnic cu ea pe drum, e public. N-am comis nici o infracțiune, nu sunt dată în urmărire internațională, care e problema? Da, e un număr preferențial, corect. Ce inseamna? Inițialele mele și codul de client din aplicația de finanțare. Că nu era disponibil un MZ 2407. 😁😁😁

O doamnă mă întreba dacă e adevărat că în Germania statul îți restituie impozitul aferent salariului. Parțial adevărat. Dumneavoastră vorbiți probabil despre acel celebru „Steuererklärung”. După cum arată și numele, este o „clarificare” a impozitului reținut, dar nu înseamnă neapărat restituire și , în orice caz, nu „ad integrum”.  Informația circulă destul de mutilată printre concetățenii noștri. Uneori da, statul îți returnează o parte din banii care ți-au fost reținuți în procesul de impozitare a veniturilor. Alteori te poți trezi că tu ești dator statului, deoarece ti-au fost reținuți mai puțini bani decât trebuia. Dat fiind faptul că explicațiile corecte sunt destul de ample, nu le voi da aici ci le voi dedica un articol separat, cu exemplu concret, propria-mi persoană.

Un coleg farmacist de care mă leagă vreo doisprezece ani de camaraderie, încă de pe vremea când munceam pe rupte la elaborarea a ceea ce azi a devenit legea primordială a profesiei, alături de regretata doamnă farmacist Speranța Iacob – Reguli de Bună Practică Farmaceutică, mă întreabă cât e de complicat să lucrezi ca farmacist în Germania. Păi depinde cam ce vrei să lucrezi… pentru că dincolo de limbă trebuie să parcurgi un proces birocratic, uneori mai lung, alteori mai scurt. De exemplu, ca farmacist de rețea,  într-o farmacie oarecare, procedura e relativ simplă.  Dacă vrei însă industrie, treaba se poate uneori complica. Depinde în ce secție vrei să lucrezi. La produse industriale nu e tare complicat. Pregătirea universitară din România e suficientă.  Dar dacă visezi cai verzi pe pereți, ca mine și ți se pune pata pe medicamente biologice, atunci ai o problemă majoră. Pentru că în facultățile din România nu se studiază Biofarmacie. Că despre Tehnologia culturii de celule, Tehnologia medicamentelor biologice in flux „Stream Up” sau „Stream down”… nici nu are sens să povestim! Ca urmare, dacă ții morțiș să lucrezi în zona asta, este musai să urmezi un „Außbildung”, o școlarizare care durează 4 ani. La Böhringer etapa de înscriere este deschisă deocamdată. Cursul pe care îl vizez eu începe în septembrie 2019, dar mai sunt o mulțime, nu e doar o singură specializare. Cel mai greu e însă să fii admis. Concurența este foarte mare și asta îți reduce șansele cam la zece procente. Ținând cont că am intrat la facultate devansând alți 16,6 candidați pe un loc, aș zice că nu e ceva imposibil… Dar multe țin și de noroc! Una peste alta, dacă îți dorești,  ai timp să îți depui candidatura până la sfârșitul lunii.

Altcineva mă întreba cu ce mi-am mai îmbogățit colecția de antichități. Păi in ultima lună, cum am fost imobilizată majoritatea timpului, nu prea am avut chef de nimic. Trebuie să fac un inventar, habar nu am câte s-au mai strâns. Oricum, nu suficiente pentru expoziția pe care o plănuiesc. Vreau să prezint piese de valoare, nu ciurucuri. Și să mai găsesc un colecționar care ar fi dispus să mi se alăture. Șanse nule, știu!

O anonimă pasionată de gastronomie dorește rețete culinare tipic nemțești. Mai exact supa de  bere și cotletul bavarez de miel. Prima o voi posta, dar cum nu mănânc carne de miel, pentru a doua nu pot decât să vă sugerez o căutare pe internet.

Închei cu mesajele mai puțin academice: „plictisitoare”, „căpșunăreasă”, „frustată” – asta a fost tare!!!! Și nu a fost accident, că a repetat pe chat de câteva ori 😁😁😁

Dragilor, schimbați site-ul și căutați ceva pe gustul vostru. Existența mea nu vă este dedicată!

În rest, numai bine tuturor!

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Din nou despre logare…

Ajung eu acasă azi cu oareșce întârziere, că la nenea doctoru’ de familie nu am avut programare și a trebuit să aștept. În fine! Abia apuc să termin de mâncat, că mă sună coana mare.  Da, Micky,  alta nu-i! Și mă ia, frate, la împins vagoane… „Iar ai umblat la blog și l-ai făcut terci?” Pardon??? Coană mare, n-am făcut nimic. Doar m-am conversat pe chat cu câțiva vizitatori incognito. Cică nu se poate loga coana mare. Clar, am o problemă și trebuie să o rezolv. Cum, când, greu de spus. Sunt un mega-anti-talent la construcția de site -uri web. Editarea CSS e mai complicată decât limba lui Goethe. Farmacist, ce să fac? Cum ar zice amicul Cătălin… incompatibilă cu informatica!

Un musafir relativ constant al „Tărâmului” îmi zicea că treaba cu tortul e puțin credibilă. Mai mult ca sigur că l-aș fi cumpărat. E, uite că nu l-am cumpărat. Și cum în momentul în care îl făceam mă fericea coana mare pe What’s app, am făcut și niște poze in timpul procesului de producție.

Și la final, din lipsă de timp și fantezie, l-am acoperit cu frișcă, am aruncat peste el fructele rămase și l-am stropit cu niște sirop de zmeură.

Nu e mare scofală. Un blat simplu de pandispan, niște fructe de pădure mixate cu frișcă și e gata tortul. De ce să îl cumpăr? Să mă privez de plăcerea de a linge telul și castronul în care am făcut frișcă? Heee, sunt suficient de egoistă ca să mă gândesc înainte de orice la plăcerea și distracția mea! 😉

Dar să revin la coana mare… revoltată nevoie mare ca nu poate citi „Te iubesc „. Ca să vezi ce dramă! Și alți câțiva pe lângă ea. Mai explic o data: click pe Meniu, apoi mergi în jos până la Login și iar click. Îți introduci adresa de mail gogu@yahoo.com sau ciuri_buri@gmail.com cu care te-ai înregistrat ca abonat și pe câmpul următor, parola. Greu?

Nu râdeți. Un cititor s-a abonat cu un nume tare curios: Baba Cloanța. Deocamdată văd că nu zice nimic. Se mulțumește să intre zilnic, de regulă seara. Citește, studiază pozele, mai dă câte un „like” ici și colo, la câte un articol, dar atât. Dragă Babă Cloanță, aștept critica! Nu pot crede că nu ai nimic de obiectat. Ar fi prea plat, prea banal! Uite, îți promit că dacă îți iei inima în dinți și îmi spui ce te face să recitești atât de des „Înotând în curcubeu” și „Te iubesc”, îți fac cadou o mătură. Una confortabilă, eco, să nu poluezi, cu 7 viteze. Nu de alta, dar în curând vine Haloween-ul și trebuie să fim în ton cu evenimentul.

Eu mi-am luat deja dovleacul. Dar despre dovleci și biciclete în episodul de mâine…

Da,da, e vorba de ziua de duminică. Altă zi nebună…

 

 

 

 

Publicat pe

Răspunsuri

Scuze tuturor pentru mesajele la care nu am raspuns. Recunosc, am dezactivat soneria chat-ului pentru că își găsea sa cloncănească exact cand ațipeam…

Vizitatorului f45R891… : Fotografia de copertă, cea din antetul blogului, nu este furată. Este o simplă poza, făcută de mine, în parcarea supermarketului Lidl din Laupheim. Magazinul e in stânga cum privești poza. Dacă mergi pe acolo o sa te convingi.

În ceea ce privește poza din Dinkelsbühl cu doamna cu jachete roșie, nu, nu sunt eu. Nu am crescut, deși ploua torențial. E pur și simplu cineva care s-a interpus in cadru, dar am păstrat imaginea pentru că avea o siluetă frumoasă și aducea un strop de culoare. În plus, roșul e favoritul meu! 😉

Vizitatorului P4326…. : Nu esti primul care mă întreabă de anonimat. Hai să ne lamurim: chat-ul nu îmi arată cum te cheamă sau cine esti. Te botează el, aleatoriu, cu niște litere și cifre. Fii sigur că dacă tu nu vrei să îți dai numele, nici eu nu sunt curioasă să îl aflu. Uite, iti atașez o captură de ecran din panoul de administrare, ca să înțelegi.

Clar?

Vizitatorului K6211… : Decizia de a limita citirea anumitor articole doar pentru abonați am luat-o in urma unor mesaje și comentarii care virau dincolo de suburban. Da, și în calitate de abonat poți scrie comentarii în limbaj de maidan, dar ca abonat te pot bloca pe adresa de mail.

Vizitatorului 12Q63… : Să descarci filmul cu căprioarele??? Pentru ce??? Nu, nu poți.

Vizitatorului x731…: Da, e adevarat, la Böhringer este al doilea reactor din lume ca mărime pentru producerea medicamentelor biologice. Fluxul de producție începe la ultimul etaj cu extragerea genei țintă din celula producătoare, apoi urmează grefarea ei pe materialul genetic de suport, într-o altă celula, de regulă o baterie, să zicem Escherichia coli, multiplicarea ei, concentrări repetate, filtrări etc, pentru că în final, la subsol să ai medicamentul finit, gata ambalat în fiole, cum ar fi seruri,  insuline,vaccinuri. Pe orice fotografie a fabricii te vei uita, vei vedea reactorul. Este clădirea de cinci etaje, construită numai din oțel și sticlă. Inclusiv planșeele. Este S.F. live, ce pot să spun… tehnologia, anvergura, rigurozitate întrec orice imaginație!

Din păcate fotografiatul in incinta fabricii, oriunde, nu numai in reactor, este strict interzis. Cu excepția „cantinei”. Asta da, iti pot arăta

Este intrarea din interiorul fabricii, nu ceea ce se vede din B30.

Vizitatorului Yv66… : Articolul despre Ulm si Dom încă nu e gata. E o ciornă pe care nu mă simt încă in stare să o finalizez. L-am revăzut recent, când a fost a opta comemorare a tatei. A doua, consecutiv, de la care am lipsit. Da, e adevarat, „Hic et ubique” e scris într-adevăr pentru un bărbat. Tatăl meu.

Am răspuns tuturor întrebărilor? Cred că da…

Noapte bună!