Azi m-am simtit franta. Franta si infranta. Stii tu… una din starile alea ale mele, in care nu mai vreu sa stiu de nimeni si de nimic, cand ma inchid la propriu si la figurat in mine insami, ermetica la orice contact cu lumea din jur…
Ieri a fost o zi urata, care parea a nu se mai sfarsi. Intotdeauna schimbul de dupa-amiaza ma epuieaza. Nu am nici o problema in a ma trezi la 3:30 – 4:00 pentru a-mi bea cafeaua in tihna pentru ca la 5:15 fix sa rasucesc cheia in contact. Schimbul de dimineata trece repede, dar cel de dupa-amiaza pare infinit. Cele opt ore de stat cu ochii in microscop sunt intotdeauna mai lungi… sau poate mi se pare mie… habar nu am! Cert e ca ziua de ieri mi se parea interminabila. Cand s-a facut 22:45 am crezut ca depasesc viteza luminii. Am iesit in parcare si m-a luat un fior rece. Era o luna imensa, plina, galbena, ca un ochi hipnotic care ma fixa curios. Nu stiu de ce mi s-a facut frica. Am ramas cateva momente in fata usii. Un coleg a iesit in urma mea si m-a intrebat ce mi s-a intamplat. Am inceput sa rad. Ce puteam sa-i spun, ca mi-e teama, la patruzeci si sase de ani sa merg cinci sute de metri pana la masina???
Luna m-a urmarit fantomatica tot drumul de la Biberach pana acasa. Vulpita aia mica, stii tu, pe care o intalnesc in fiecare noapte cand vin spre casa, era in acelasi loc. Astepta, cu aceeasi privire curioasa ca de fiecare data, in acelasi loc, la intarea in catunul ala mic. Cred ca va trebui sa ii gasesc un nume…
Iti aduci aminte cand iti ceream cu insistenta sa imi aduci o vulpe? Ca Marian si Robert Dobre aveau iepurasi si pesti… Eu vroiam cu disperare o vulpita…
Speram sa pot adormi imediat, sa ma scutur de oboseala de peste zi. Dar gandurile nu m-au lasat…
M-au gasit zorii devreme, cand inca nu era lumina afara. Am aprins candela ta si am udat crizantemele. Pe toate. Cele pe care ti le-am luat pe 19 August, cand s-au facut sapte ani de cand ai plecat, s-au trecut. Lasa, la anul vor inflori din nou! Cele pe care ti le-am luat acum, de ziua ta, sunt in plina floare. Trei bulgari superbi, unul alb, unul galben si unul mov! Si au parfumul ala dulce – amarui, care ne place noua atat de mult…
Am adunat multe crizanteme, stii? Am eu un fix, cu cele galbene! 🙂 Proprietarul s-a speriat un pic, gandindu-se probabil ca ii voi distruge peluza. L-am linistit, i-am zis ca nu ii voi impiedica robotul de tuns gazonul in nici un fel, ma voi limita la a le planta pe margine, pana voi imprejmui toata casa cu o bordura de crizanteme galbene. Nu stiu de ce, dar omul parea un pic panicat… Acum nu intra si tu in panica, stii doar ca nu am fost niciodata un copil cuminte si ascultator!
M-am intrebat cum petreci tu ziua de azi, la 75 de ani… Probabil ca ai dat o raita pe acasa, sa vezi daca mami a facut cafeaua cu noaptea-n cap, ca de obicei. Da, stiu, si „Ion” cel mic al tau e acolo, cu tot cu printul consort si cu Tudor! E ca la nebuni acolo…
Apoi ai venit pe aici. Te-am simtit. Ai fost langa mine, in spate, undeva langa umarul meu drept. Exact atunci cand ma intrebam daca mai intarzii mult…
Am stat azi de vorba toata ziua… Acum probabil esti cu prietenii tai, la un sprit… cu doctorul Calciu, cu Vintila, cu fratii Calenic, cu unchiul Ianis, cu inginerul Despotide, cu Fruntes, cu nou-sositul Bogorodea, la un vin alb si o vorba, doua, trei… Eu am ramas tot aici, in bucatarie, unde m-ai lasat. Ma bucur de Merlot-ul pe care ti l-am luat, are o aroma vaga de visine si stafide… stiu, nu am uitat, iti plac vinurile albe, dar eu nu mai pot bea vin alb de vreo doi ani… asa ca am ales licoarea asta speciala, facuta aici, in Baden Wurtenberg. Ciudat, vinurile lor „seci” nu au nimic in comun cu vinurile seci de la noi. As zice ca nemtii au vinuri excelente, daca stii ce sa alegi. Iar aici, sefule drag, am avut profesor bun! 😉 Asa cum mai stiu si ca alegerea mea din seara asta ti-a placut…
Imi lipsesti… sunt zile in care simt cu disperare nevoia sa ma iei in brate, zilele alea in care mi se pare ca totul e inutil. Uneori am probleme de acomodare, mi se pare ca nu voi ajunge niciodata sa prind toate nuantele limbii germane… ma simt uneori imbecila cand la serviciu colegii fac glume pe care nu le inteleg…Probabil e ceva ce va veni cu timpul, stai linistit, am invatat aici ce inseamna „rabdare”… Asa cum am invatat ca atunci cand la lucru vreunul dintre colegi striga „Maria”, e clar ca vorbeste cu mine! :))) In tara nimeni nu mi-a zis Maria. Aici, insa, toti au o mare problema in a-mi pronunta numele. Am incercat sa ii invat pe cei care tineau mortis sa imi spuna ca in Romania, „Madalina”. „Zi <<Weiter>>!”le spuneam eu. Si ei repetau docili <<weiter>>. „Acum zi: Madalina”! Iesea o chestie chinuita, vai de steaua ei, care semana vag cu numele meu…
Un singur coleg e in stare sa imi pronunte impecabil numele. Saef. Dar, evident, explicabil! Nu e neamt, e kurd. Bine, kurd doar ca origini ancestrale… Omul meu de baza la invatat dialectul svab… Mereu m-am intrebat de ce ai tinut mortis sa imi alegi numele asta?! L-am urat de cand ma stiu! Aici nu ne mai potrivim! Mai tii minte cand imi povesteai ca o luna intreaga, inainte sa ma nasc, ai cautat nume de copii in registrele tale de medic pediatru? Ca vroiai numele cu cea mai mica frecventa pentru cei trei gemeni pe care ii asteptai tu??? Si te-ai trezit cu o pacoste de 4,250 kg… pe care ai avut fantezia sa o botezi cu cel mai oribil nume pe care il puteai gasi… in fine, m-am resemnat si cu asta!
In orice caz, insa, lungul sir al Mariilor din neamul nostru ar trebui sa exulte de fericire ca dupa 45 de ani, subsemnata a invatat in sfarsit ca o cheama si Maria…
Cum spuneam, Germania m-a invatat multe; si e doar inceputul! Ma intreb cate ma mai asteapta? Viata are un curs monoton, impartit intre serviciul in doua schimburi si casa. Finalul de saptamana inseamna de regula putina activitate domestica sambata, stii tu, aspirator, curatenie, cumparaturi, chestiile alea care pe tine te faceau sa fugi din casa, iar duminica plec sa vizitez ceva. Rareori am stat acasa duminica. Fug, de regula, sa vizitez burguri medievale si ruine… Fac fotografii. Multe. Cand sunt norocoasa, prind cate un vizitator si-l rog sa-mi faca cate o poza. Evident, toate ajung la mami! Tu le stii deja, esti cu mine peste tot!
Maine, insa, nu merg nicaieri. Cum ziceam, azi a fost o zi amara… Maine vreau sa stau acasa, sa imi ling ranile; sa imi rasfoiesc amintirile; sa fac o prajitura; sa mai scriu doua vorbe – trei prostii in romanul ala alegoric ce nu va fi publicat niciodata; sa ma gandesc cum ar fi fost daca…
Azi m-am uitat minute in sir la mesteacanul de langa casa mea si pentru prima data am avut revelatia unei iubite miloage. L-am privit la baza, acolo unde se unea cu tarana. Parea o comuniune perfecta, fara nici o linie clara de demarcare… Trunchiul alb, mladios, parea sa se intrupeze firesc din pamant. O „ea” si un „el” nascuti unul pentru altul. Dar ceva, pe masura ce inaltam privirea, capata nuante de respingere. Ceva parea frant in zborul arborelui spre cer. Nu era dorinta de a cuprinde albastrul. Degetele ei subtiri, din care curgeau cand si cand lacrimi galben-aramii, cerseau iubire pamantului, intr-o incercare disperata de a-l atinge… Dar pamantul o respinge, aruncand-o catre cer… Mesteacanul, iubita miloaga… Da, stiu, n-am uitat, niciodata sa nu alerg dupa un barbat care nu ma iubeste!
In mai putin de un ceas se va sfarsi ziua. Azi ai implinit 75 de ani. Te iubesc. Mi-am dorit mereu sa seman mai mult cu tine… Cred ca seman mai mult decat mi-am putut imagina vreodata! Eram adolescenta cand Oana a venit acasa plangand ca o vecina a zis ca „Madalina e frumoasa si Oana seamana cu taica-sau”. M-am simtit umilita pana la cele mai adanci strafunduri ale fiintei mele… Oana devenea etalonul de inteligenta al familiei mele, iar eu… cel al prostiei! Pentru ca frumusetea era direct proportionala cu prostia. Iar tu erai in acea vreme un etalon de inteligenta si eruditie al micului nostrului targ de provincie…
Acum vad lucrurile altfel. Am luat de la tine multe. Am invatat sa iubesc oamenii, sa ii accept asa cum sunt ei. Nu degeaba ti se spunea „doctorul saracilor”! Am invatat, inainte de orice, ca cine e capabil sa gandeasca rau despre mine, nu da doi bani pe mine. si trebuie sa accept asta si sa merg mai departe. Am invatat de la tine ca o femeie puternica nu va fi niciodata dependenta material de un barbat, ca poate sa obtina singura un trai decent, o pereche buna de pantofi, o rochie frumoasa, fara a fi nevoie sa intainda mana la un barbat, fie el si sotul ei. Cum spuneai? „Tu trebuie sa fii independenta financiar, nu o femeie-breloc! De-astea e plina lumea!” Oh, cata dreptate ai avut… „banii mei, banii mei!” 😉 si mai imi spuneai ca „ce-i al tau, e pus deoparte. O sa vina cand o sa te astepti mai putin!”
Tati, nu stiu ce-i al meu… Nu mai stiu! stiu doar ca incerc in fiecare zi sa reusesc… asa cum spuneai tu, daca nu am vise, voi muri inecata in mocirla…
Curand, ceasul pe care l-am cumparat dintr-un targ de vechituri va bate miezul noptii…
Te iubesc! Imi lipsesti! Mi-e dor sa ma iei in brate, sa ma mangai pe cap si sa-mi spui ca totul o sa fie bine… Mamei nu-i pot zice cat mi-e de greu…
75! La multi ani!
