Azi, mai mult ca ieri. Mâine, mai mult ca azi…
Se spune că timpul estompează sau șterge multe. Posibil. Dar nu tot. Nu orice. Uneori, timpul amplifică sentimente. Sentimente, gânduri…
Am văzut cupluri în care se instalează rutina și plictiseala după doar câțiva ani. Ajung la saturație unul față de celălalt. Și am văzut bătrâni de peste optzeci de ani ținându-se de mână și plimbându-se…
E oare un miracol, o șansă nesperată să îl întâlnești pe acel EL sau acea EA? Sau este destin? Un om care să știe ce simți fără să fie nevoie să te audă, mai mult, fără să fie nevoie să te vadă? Cineva care, luând un exemplu banal, hoinărind aiurea printr-un magazin, să se gândească, pentru o fracțiune de secundă: „ștrudel cu mere si scorțișoară… Mădă urăște scorțișoara, dar mie îmi place…” sau „tipa asta s-a dat cu Gloria Vanderbilt ” sau „haaaa, uite o lenjerie de pat roșie, sigur Mădă ar cumpara-o”, „ciocolată cu lapte, alune de pădure și stafide, Mădă ar mânca până ar pocni, să iau una”, sau ” pentru Mădă, cafeaua e cafea dacă sta lingurița la verticală în ea”…
Nu știu dacă e miracol sau destin. Știu doar că m-am nascut sub cea mai norocoasă stea. Pentru că mi-am încrucișat la un moment dat drumul cu acel EL.. Și am stiut din prima secundă că e el. El și atât.
Firesc, trandafirul nu poate avea alt nume!
„******”
