Drogații își cumpără droguri. Nu pot trăi fără ele. Eu… Eh, am si eu dependențele mele, care în ultimii doi ani s-au exacerbat. Cum mi-a zis Oana… „idei puține, dar fixe!”
Azi mi-am mai luat încă o floare. Nu intentionam sa umblu teleleu-tănase prin magazine, dar după o așteptare de mai bine de o oră la medic, că na, dacă te duci fără programare ești nevoit să aștepți, simțeam nevoia să hălăduiesc un pic printre oameni, să mă liniștesc. Am bătut o vreme străzile din centrul vechi al Biberach-ului, apoi mi-am amintit că nu mai am cafea. Kaufland, clar. Am o rutină. Precum caii care știu drumul, primul loc în care ma opresc e raionul de flori.
Jur că nu știu cum a ajuns mititica asta galbenă în căruciorul meu! Nu a fost nimic deliberat. Probabil că sunt setată prost, în special pe trandafiri portocalii și crizanteme.
Dacă ar fi singura mea fixație, poate că nu ar fi atât de grav. Problema e că în afară de flori, sunt dependentă si de antichități. Vase de cupru și cositor, pentru care găsirea unui locșor a devenit o provocare. Gravuri, care mai de care mai frumoase și mai vechi. Cea mai tânără are fix o sută de ani.
Bijuterii ancestrale, pe care in mod cert nu le voi purta niciodată.
Cărți de peste trei sute de ani, unele in latină, altele in franceză, altele in germană, între care tronează, trufașe, Metamorfozele lui Ovidiu.
Și peste toate, bijuteria absolută, un manuscris, mai exact un fragment din cartea „Bonum universale de apibus” a lui Thomas de Cantimpré, fragment care provine din una din colecțiile profesorului J.P.Gumberg. Manuscrisul cu pricina a fost … hmmm, hai să ii zicem „reeditat” în Deventer, undeva in jurul anilor 1470, după originalul lui Cantimpré, care a fost scris între 1257 și 1263.
Cu doi ani în urmă nici nu îmi puteam permite să visez la asemenea lucruri. Probabil că sunt insațiabilă când imi doresc ceva…
Să nu uităm că bănuțul meu își așteaptă împlinirea in apa rece a izvorului Dunării, la Donauquelle!
Când mi-am dorit ceva, am obținut întotdeauna, indiferent cât de mult a trebuit să mă lupt. Da, poate că am pierdut multe. Dar nu am fost si nu voi fi niciodată un „breloc”, mână întinsă la un tip „banii mei! banii mei!”
P.S. Azi am pus ochii pe un „drindl” superb, roșu cu negru. Nu sunt borfomană, dar un drindl e ceva ce imi doresc de multă vreme. Problema e că nu aveau mărimea 36. Nu-i nimic, mai astept poate aduc…
