Uneori mă apucă scărpinatul fără să am vreo mâncărime anume. Așa, pur și simplu, îmi fac de lucru aiurea. Ca in urmă cu ceva vreme, când m-am apucat să modific tema blogului. Ce naiba am făcut, nu stiu. Am schimbat-o, e drept, dar am umblat pe la setări și am reușit să il blochez de tot. Cum in week-end nu am deschis mail-ul, habar n-am avut ce ispravă am facut. Până pe la cinci după-amiază, duminica. Sună What’s app-ul. Micky. La-la-la, lu-lu-lu, când hodoronc-tronc, mă întreabă „Coană mare, ai închis blogul?”
Ce ai, coană mare, cum să închid blogul?
‘Mneaei o ținea morțiș ca nu poate să citească nimic. Ei, drăcie, cum așa?
„Păi imi apare ca trebuie sa ma autentific, dar nu am unde!”
Na, belea, ce naiba am facut? Știam eu că butonasem ceva, dar… dumnezeu cu mila, habar nu mai aveam pe unde și ce!
Deschid mail-ul. 43 de mesaje. Ce-i asta???
Scrisori „duioase”, mai mult sau mai puțin. Clar, trebuie să repar isprava. Am luat-o metodic, până am găsit buba. Opțiunea „acces doar abonaților ” cerea redirecționarea către pagina de blocare. Cam prea complicat de făcut de pe telefon… O să mă ocup de ea alta dată, trebuie să intru de pe desktop și acum nu îmi părăsesc șezlongul și spătburgunder-ul ca să fac asta!
Dar… tot scociorănd eu pe internet, găsesc un modul drăguț, compatibil cu tema mea și cu versiunea de wordpress. Taaare drăguț! Bineînțeles că l-am instalat imediat. De ce e drăguț modulul ăsta? Păi îmi arată cam ce gadget-uri au vizitatorii mei, țara și uneori orașul. Să mai zic că îmi arată și ora vizitei?
Uite-așa, dacă văd că la ora 5:41 a.m. se preumblă pe aici un Iphone cu tricolorul românesc, mă gândesc că asta e sigur coana mare, care își bea cafeaua și își fumează țigara, uităndu-se la pozele cu maimuțe. Și ca sa fiu sigură, mă uit mai jos, pe desfășurator. Mda, 6:53, e la birou, a deschis calculatorul, că la serviciu are RCS-RDS. Și îmi zice și orașul. Bine, aici riscul de a mă înșela e destul de mare, sunt mulți din orașul meu natal care bântuie pe aici. Dar Mihaelei ii cunosc programul… Îți fixezi ceasul după ritualurile ei.
Dacă îmi apare doar un Windows 8, tot RDS, de prin Iași, apoi e clar că nu poate fi altul decat Cătălin, care probabil se distrează copios de prostiile pe care le fac. Da, știu, farmacia și informatica sunt incompatibile! 😛
Cluj? București? Nürnberg? Aștia-s colegi de breaslă sau de liceu, ne știm, ne povestim des pe chat. Kehl? Tot colegă de breaslă.
Dar, pentru numele lui Dumnezeu, să îmi cadă ochii in telefon când am vazut un vizitator din Albania, care s-a plimbat de două ori pe aici de pe un Huawei MYAL 41. Din Albania, frate??? M-am tot gândit și răzgândit, dar nu imi amintesc să cunosc pe cineva din Albania! Colegi de facultate am avut din Grecia, dar nu, nu cred! Cine știe cum s-o fi împiedicat sărmanul internaut și a aterizat din greșeală pe aici… Ca să nu mai zic că a apărut și unul din China! Jur că nu am citit greșit din motive bahice, am luat doar o gură de Spätburgunder! Apoi am citit iar desfășurătorul. Și albanezul, și chinezul erau tot acolo!
Și cireașa de pe tort… taman azi, 16 iulie, un Huawei RNE – L21 dintr-un oraș românesc cu mulți sași, și-a găsit să își bage nasul pe aici. Mare e curiozitatea unora… Vrei să vezi dacă am slăbit sau m-am îngrășat? Nici una, nici alta. Riduri? Oho, destule, dar lasă-le în pace, sunt ale mele și nu am de gând să le întind cu botox, mi-au trebuit patruzeci și șapte de ani să le obțin! Deci, stimate, cu ce ocazie pe aici? Hmmm, de ziua ta ar trebui să sărbătorești, nu să îți pierzi timpul pe aici! Dacă ești fericit și împlinit cu noua ta viață, de ce umbli pe aici? Curiozitatea ta are ceva patologic… Aștepți o urare? Ei, bine, ți-o fac. La mulți (b)ani! În urmă cu câțiva ani, ziceai ca ziua ta fără tortul ăla numai din nucă si ciocolată e de neconceput. Ca să vezi în ce stătea fericirea, într-un amărât de tort! Lasă, că ai supraviețuit și fără el! Dar dacă simți că se scurge viata din tine fără tortul de nucă, spune-i să-mi ceară rețeta, i-o dau cu dragă inimă! Să stea și ea o zi întreagă in bucătărie, e distractiv! 😉
Bun modulul ăsta! Poate că mai dă el rateuri cu Albania și China, dar în general zice bine când vrea. Deci, stimate, articolul ăsta ți-e dedicat. Sper din tot sufletul să nu îți mai văd urmele pe aici. Vezi-ți de viața pe care ți-ai ales-o. Și spor la învățat limba germană. Te scufunzi…
Ăia mai sunt și roboți. Și eu aveam tot felul de afișări din locuri dubioase.
Bine ca ai revenit, si eu mă gândisem ca ți-ai rezervat blogul puținilor aleși.
Cristina, am exclus boții din filtrele de afișare a vizitatorilor, deci clar, respectivii erau oameni. Fie foloseau vreun VPN ca sa se ruteze prin fel de fel de servere, fie erau doar doi rătăciți ajunși întâmplător pe aici. Imi vine greu să cred ca cineva s-ar complica atât de mult pentru aberațiile mele! In mod sigur a fost doar o întâmplare. Cât despre rezervarea blogului pentru puținii aleși, nu știu ce să spun. Ma gandesc sa restricționez articolele „de suflet”, în care mă dezgolesc emoțional vizitatorilor ocazionali si sa le las accesibile doar celor care consideră că efortul de a… Read more »
Cum să greșești? E casa ta. Vrei să pui Răpirea din serai pe pereti sau să dai drumul la ușa numai cui vrei tu, n-are nimeni treabă. Că nu a muncit nimeni la ea ca să aibă dreptul să emită păreri.
Eh, eu zic că fiecare are dreptul la opinie, la urma urmei critica e cea care ne ajută să devenim mai buni. Nu sterg comentariile celor care au alte păreri decat mine, merg pe principiul ca trebuie sa vad lucrurile si prin ochii altora. Cu condiția să nu uzeze trivialitati sau obscenitati in limbaj. Dar dacă o doamnă de pe lângă Cluj mă consideră căpșunăreasă, de ce m-aș bășica? Măcar eu nu am fost niciodată o femeie „breloc”…
Draga mea, iti aduci aminte de anii noștri de facultate? Pentru noi, știi bine, strugurii nu au fost niciodată acri! 😉