„Nici o femeie din lume nu mi te poate înlocui, nici măcar o clipă”- Liviu Rebreanu, scrisoare către Fany, soția lui
…Stăteam crispată in șalupa ce mă ducea la Sulina. O frică psihotică mă paraliza și încercam să maschez asta râzând strident, aproape isteric. Lângă mine, Micky. Și lângă ea, Mihai. O vreme, ursul m-a tachinat pe seama spaimei mele de apă, apoi s-a potolit. Mi-am tras pe ochi borul larg al pălăriei, să nu mi se vadă fața și am decis că cel mai bine imi va fi dacă voi privi podeaua șalupei.
Dar în stânga mea, în liniște, s-a petrecut un gest aparent mărunt și banal… mâna lui Mihai a căutat-o pe a Mihaelei și a prins-o ușor, într-o îmbrățișare mută. Câteva secunde am încetat să mai respir, de teamă să nu destram vraja clipei…
Degetele ei s-au închis firesc peste ale lui și au rămas așa, în acel sărut fără început și fără sfârșit, de parcă eternitatea era a lor. Un abandon în încredere absolută. Un sigiliu imuabil peste o apartenență reciprocă totală. Esența, fără tăgadă, a unei iubiri care a sfidat timpul și greul.
Un val de căldură mi-a lovit pieptul și unul de lacrimi ochii. Știam, simțeam că Mihaela e fericită. Că Mihai o completează și e pentru ea chiar și când se ciondănesc. Dar în clipele alea am fost martora celei mai frumoase declarații de iubire. O declarație mută, pe care doar ei doi o puteau auzi.
Am înțeles abia atunci ce-mi spunea cândva Mihaela: ” Eu am știut, Mădă, în fiecare secundă că Mihai e acolo, în spatele meu, că o sa mă ridice de fiecare dată când o să cad, că nu o să mă abandoneze niciodată!”
Imaginea mâinilor lor îmbrățișate m-a urmărit zile in șir. De trei săptămâni imi tot amintesc zilnic de ea. Un gest mărunt, dar care adună atât de multe… douăzeci și opt de ani de iubire. Două mâini împreunate într-un sărut. Doi oameni. Două jumătăți care au avut șansa de a se găsi și a se uni intr-un întreg. Și pe undeva pe lângă această sferă perfectă, și eu, privilegiata sorții de a-i avea prieteni.
… În urmă cu alți douăzeci și opt de ani, într-o primărie a unui orășel de munte, exact in 28 august, spuneam „Da”.
Noi nu am fost niciodată o sferă. Nu, nu puteam fi… pentru că… vezi tu, G, „Adam și Eva” nu a fost despre noi! Și când Mihai și Mihaela redefinesc iubirea, înțeleg că între noi nu a fost iubire. A fost amăgire. Dar a trebuit să merg la pas cu tine ca să iubesc irepetabil pe altul. Și pentru asta trebuie să îți mulțumesc.
Azi am simțit nevoia să vorbesc iar cu Mihaela.
Da, știa, bineînțeles că știa…
