Azi a fost târg de ceramică în Neu Ulm. Adică în Bayern. Cum ziceam mai demult, nuntă fără zmultă nu se poate, așa că era musai să merg. Töpfelmarkt, adică târgul de oale, era prin Petrus Platz, deci trebuia să casc ochii bine după un loc de parcare oarecum cu mult înainte de locul cu pricina. L-am găsit relativ ușor, mi-am pus tichetul de parcare pe bord și am plecat spre oale.
Cum exponatele nu m-au dat pe spate și începuse să mai și plouă, am luat-o la picior spre mașină. Nu de alta, dar Neu Ulm e un oraș în care…
Ei, bine, de fapt aici vroiam să ajung: ce ușor îți zboară banii din buzunar dacă pierzi noțiunea timpului.
Pățania mea nu e nouă, datează de pe la începutul lui 2018, dar ori de câte ori trec prin Neu Ulm îmi amintesc de ea.
Plecasem în Ulm de dimineață să îmi caut perdele pentru sufragerie. Nu a trebuit să caut prea mult, am găsit ceva pe gustul meu în primul magazin în care am intrat. Mă uit la preț. Hmmm… 240 de euro pe șase metri de perdea… cam mult, zic eu. Colac peste pupăză, doamna îmi zice că dacă vreau să mi le coasă, mă mai costă cincizeci de euro in plus. Mamă… cam scumpe două zdrențe in geamuri…
I-am zis că renunț, nu e casa mea, înălțimea sufrageriei e una atipică. Tavanul e in trepte, deci o perdea trebuie să fie mai scurtă decât cealaltă și putin probabil să le mai pot folosi în altă locuință, că nu am de gând să rămân tare mult aici, în casa asta.
„Aaaa, deci nu vreți bucată întrega?” zice doamna. „Nici vorbă, îmi trebuiesc două de câte trei metri fiecare!” „Păi avem două cupoane la reducere! Hai să vedem ce dimensiuni au!”
Pune femeia bucățile pe masa, le măsoară. Una trei, cealaltă patru metri. La 4 euro metrul. Nu-mi venea să cred. De la 240 la 28… Am iesit din magazin dansând. Așa noroc nu dă peste tine in fiecare zi, nu? Am făcut o economie serioasă și am niște perdele tare drăguțe!
Dau să plec spre casă, când îmi aduc aminte că stau prost cu cafeaua. Văd un Lidl, hai să intru. Parchez mașina, iau eu cafeaua, în portbagaj cu ea. Și in loc să urc la volan ca să merg acasă, încui mașina și decid să mă mai plimb prin zonă, că e soare, e călduț și acasă nu prea am ce face până la noapte, când plec la lucru. Și am umblat… Dumnezeu cu mila…
Pe la ora unu mă întorc în parcare, hotărâtă să plec spre casă. Hei… unde naiba e mașina mea??? Știu sigur că am lăsat-o aici, chiar pe primul loc în dreapta, cum intri în parcare. Nu-i!
Am căutat mașină cu mașină. Parcă intrase în pământ. Furată? Exclus! Am încuiat-o. Intru în Lidl, poate știe cineva ceva. Casiera sună la șeful de magazin și scrie ceva pe o hârtiuță. Am știut instantaneu ce se întâmplase. Îmi ridicaseră mașina…
Și uite-așa, coană mare, trebuie să mergi tu mintenaș din Ulm în Neu Ulm să îți recuperezi Toyota… Bag adresa în GPS-ul de pe telefon… la naiba… șase kilometri! Înapoi în magazin! Cer un număr de telefon de la o companie de taxi, că aici nu e ca în România, taxiul nu te ia din stradă.
După un ceas îmi căutam în poșetă cardul, la firma de ridicări auto…
Să mai zic că nenea mi-a făcut onoarea să mă lase să îmi scriu singură numele si adresa? Mai bine aș tăcea…
M-am crucit când am auzit că îmi săltaseră mașina cu cinci minute înainte să ajung eu…
Omul a dat din cap a dojană și mi-a zis că mereu șeful de la acel Lidl îi cheamă pentru clienți care depășesc o oră de parcare.
Totusi, trebuie să recunosc că mi-a dat un sfat valoros: dacă parchezi pe domeniul public și depășești timpul plătit, isprava te costă maxim 15 euro…
Parcarea de la Lidl, însă, e domeniu privat…
Am făcut economie la perdele, nu???
Căscați ochii, fraților, pe unde și mai ales cât parcați!
Acum mai am de făcut un lucru pe care l-am tot amânat: să înrămez isprava asta și să mi-o atârn la capul patului. E sugestia mamei, mie nu mi-a trecut prin cap o asemenea idee cinică. Dar o fac. Puneți pariu? Cu poză, ca dovadă!
