Adventul

 Odată cu prima duminică de Advent începe la catolici şi protestanţi Noul An Bisericesc şi în acelaşi timp postul dinaintea Crăciunului.

Istoria coroanei de Advent Adventskranz 

În timpul Adventului, în marea majoritate a bisericilor creștine, există obiceiul de a se face o coroană din ramuri de brad pe care se aşeaza patru lumânări, fiecare dintre ele fiind aprinsă în ajunul fiecărei duminici din acest timp. Coroana de Advent este o tradiţie născută în secolul al XIX-lea în Hamburg, oraş înțesat cu copii orfani care își încercau supraviețuirea cerşind şi dormind pe străzi. Cei mai mulți mureau sau sfârșeau mici infractori şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic, Johann Heinrich Wichern, a cumpărat o casă mare, a renovat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1883 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”. I-a învăţat pe copii câte o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori, așa încat au încetat de a mai cerşi, învăţând sa-şi câştige singuri pâinea şi să-şi construiască fiecare un trai decent.

În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838, vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840, în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzendacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de-al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”, Lichterkranz. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse.

Cum le plăcea foarte mult, începând cu 1851, copiii au început să ornamenteze cercul de lemn cu ramuri de brad, ca semn al vieţii, ajungandu-se oarecum la coroana pe care o întâlnim astăzi.

Mulți au găsit coroana de advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea Coroana de lumină. Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel, încetul cu încetul, numărul lumânărilor s-a micşorat ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie.

Obiceiul s-a răspândit repede în familiile evanghelice din întreaga Germanie și, în foarte scurt timp, în toată lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică. După primul război mondial, însă, tradiţia coroanei de Advent a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele creştinilor catolici. În 1925 coroana de advent, în forma sa actuală, şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Koln, iar în 1930 la Munchen. Prin 1935, în Austria, preoții au început să binecuvânteze coroanele de advent pentru casele particulare.

Astăzi, obiceiul a pătruns și în lumea ortodoxă, pe de o parte grație frumuseții și semnificației, pe de altă parte grație sfântului duh al negustorilor, care au adulmecat ocazia și nu au ezitat să stoarcă niște bani din ea.

Semnificaţia coroanei de Advent

Coroana de Advent are,  înainte de orice, o funcţie religioasă: ea vesteşte apropierea Crăciunului, ne pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul.

Coroana de Advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii. Un imn al speranței pentru cei care cred că totul este pierdut.

Coroana de Advent este rotundă. Cercul este încă din antichitate un semn al veşniciei şi al unităţii; aici indică şi soarele şi ciclul său anual, modul său continuu de a se reproduce, fără a se consuma vreodată. La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, fără început și fără de sfârșit, coroana este semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale. Dată fiind această semnificaţie, coroana de Advent trebuie să-şi menţină forma sa circulară şi nu trebuie să devină o compoziţie florală cu patru lumânări.

Coroana este semn al regalităţii şi al victoriei. În vechea Romă erau încoronaţi învingătorii jocurilor sau ai unui război. Coroana de Advent anunţă că acest copil aşteptat este regele care învinge întunericul cu lumina sa.

Ramurile mereu verzi de brad sau de pin care ornează coroana sunt semnele speranţei şi ale vieţii fără de sfârşit. De aceea, coroana adevărată nu trebuie să fie din teracotă, din ceramică etc.

Aceste ramuri amintesc de intrarea lui Isus în Ierusalim, primit cu ramuri şi salutat ca rege şi Mesia.

Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşu sau roz, simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea sa.

Semnificaţia lumânărilor

Cele patru lumânări arată cele patru săptămâni ale timpului Adventului.

Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric.

La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus (cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete– bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, ele sunt denumite astfel:

– prima, este lumânarea profetului; ea ne invită la speranţă. Cu mulţi ani înainte de naşterea lui Isus, profeţii au vorbit poporului invitându-l să aştepte venirea Domnului şi să nu-şi piardă speranţa;

– a doua, este lumânarea Betleemului, cetatea în care s-a născut Mesia, Isus Cristos, Mântuitorul tuturor oamenilor;

– a treia, este lumânarea păstorilor, cei care au primit cei dintâi vestea Naşterii Domnului, o veste care le-a umplut inimile de bucurie. La această bucurie suntem invitaţi să ne facem părtaşi cu toţii;

– a patra este lumânarea îngerilor; ei au adus vestea că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii şi datorită acestei iubiri el a decis să se nască între noi.