Ce are ea și nu am eu? Multe…

Una dintre primele persoane pe care le-am cunoscut când am părăsit Heilbronn-ul în favoarea Biberach-an-derRiß, a fost ea. O semi-nemțoaică, născută acum patruzeci și opt de ani dintr-o băștinașă și un emigrant român. O femeie frumoasă, rasată, genul ăla pe care îl simți aristocrat prin simpla prezență, fără să deschidă gura, fără să facă nimic…

Contrar așteptărilor mele, Diana nu a învățat românește în copilărie. Doar germană. A fost un șoc pentru mine să aud chiar din gura ei că învață românește de pe internet! Și spaniolă. OK, Diana, dar… de ce? Viața ta e plină! Ai un copil! Ai o familie! Ai o profesie în care, har Domnului, excelezi, de ce???

„Pentru că îmi place. Vreau să știu… nu știu, așa simt, așa fac!”

Puține persoane reușesc să mă impresioneze la prima vedere cum a facut-o ea.

Ca profesor de limba română știu că limba mea maternă este nu grea ci foarte grea. Cu atât mai mult cu pentru un vorbitor nativ de limbi germanice. Altă gramatică, altă topică… Diana vorbește românește fluent. Cu ordinea firească a cuvintelor în propoziție, fără să gândească în germană și apoi să traducă în română, cum fac eu. Da, uneori mai întreabă ” Ce-i << șantier >>?” Și trebuie să îi spun „Baustelle”… dar mă lasă mută fluența cu care susține conversații lungi, pe orice temă…

Diana este o capacitate intelectuală. Una dintre puținii care mă fac să mă simt muuuuult mai mică decât sunt.

Dar nu despre calitățile ei vreau să scriu acum, ci despre un fapt care mi s-a relevat abia acum, în plină campanie electorală.

Unde ați intalnit la noi vreun avocat confirmat în Barou, certificat și răscerticificat, să ia din timpul lui că să facă voluntariat??? Și nu o zi-două! Ani!!!

Are tot ce își dorește. E realizată din toate punctele de vedere. Și face în continuare voluntariat. Adică muncește neplătită. Câți avocați de-ai noștri ar merge să îngrijească bolnavi în timpul liber? Și nu doar avocați…

Voluntariatul este o noțiune care tine de excepție în România. Aici este ceva firesc, normal. Oamenii se implică în viața comunității cărei îi aparțin. Vineri mi-a sunat la ușă o adolescentă. Să fi avut maxim șaisprezece ani. Mi-a înmânat un pliant și mi-a zis că dacă am haine pe care nu le mai îmbrac, în stare bună, le-aș putea dona asociației lor, care se ocupă de ajutorarea persoanelor defavorizate…

Diana este un model pentru mine. Nu atât pentru frumusețea și inteligența cu care a dăruit-o natura, cât pentru principiile și conduita de viață. Pentru ambiția fenomenală pe care o are, pentru puterea de muncă pe care rar am întâlnit-o și pentru tenacitatea cu care își urmărește țelurile. M-am întrebat de multe ori de ce nu sunt si eu că ea… ce are ea în plus? Ce nu am eu?

… Ambiție… inteligență… determinare… destul de multe!

Acum candidează la Europarlamentare și despre ea vorbește, ca întotdeauna, foarte succint: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1197708280391506&id=274193146076362

A înțeles că aleg să votez pentru România. Sau, cel puțin așa sper…

Între prieteni și țara care m-a forțat să o părăsesc, aleg țara. Greșesc? De ce îmi mai pasă încă? Sunt condamnată să port în mine iubiri nereciproce???

Author: Gallenus