„Ne-am oprit din urcat,
cuvintele scării s-au terminat.
E ziua în care munții au murit.
Caii le-au mâncat rădăcinile,
vântul le-a ros frunțile,
cuvintele le-au secat apele.
S-a făcut un deșert ne-nțeles de tăcere,
prăbușit în amorf.
Tu, timpule, unde te îngropi?
Grăbește-te! Uite, luna își seceră lumina,
soarele își înghite tăciunii…
Îți rămâne drept mormânt
doar primul cuvânt, Iubirea…”
Dr. Adrian Vizireanu
