Un nume??? Să fie Erick!

Nu mi-a trebuit prea mult timp să găsesc un nume potrivit pentru „produsul” iubirii sălbatice dintre româncuța brunetă și neamțul blond. Am decis că se va numi Erick. Punct. De ce tocmai Erick? Habar nu am, dar numele mi-a venit instinctiv și a refuzat să îmi mai părăsească neuronii. Așa că rămâne Erick!

De două luni îmi tot găsesc chat-ul plin de mesaje. Unele de felicitare, altele de bășcălie și câteva ireproductibile.

Câtorva, care și-au lăsat o adresă de mail, le-am răspuns. Pentru ceilalți am amânat, așteptând momentul în care voi mai scrie un articol.

Așa că vă răspund acum…

Multumesc pentru urări, dar trebuie să vă dezamăgesc. Din câte știu eu, de când am venit aici, n-am fost și nici nu sunt gravidă. Cu atât mai mult nu aș face, chiar dacă fizic aș putea, un copil cu un blond! N-am nici o relație, Tino îmi este doar coleg, nimic din ce ați presupus voi.

Româncuța brunetă nu sunt eu. Oameni buni, știu că noaptea toate pisicile sunt negre, dar nu sunt eu miezul de la dodoașcă! Româncuța brunetă este o pisică maidaneză din România, salvată din tomberoane și adusă in Germania! Că frumusețea ei a sucit mințile unui cotoi persan născut pe plaiuri teutone e altă poveste! Absolut firească! Și se pare că e iubire nebună, de vreme ce domnița cu pricina a turnat vreo trei rânduri a câte patru-cinci bucăți pui cu neamțul blond!

Deschisesem Facebook-ul să văd ce se mai petrece în lumea medico-farmaceutică românească și îmi pică sub ochi, pe un grup de români din Germania, o poză și un anunț. Asta:

A fost dragoste la prima vedere. Omul îl dona. Mă uit la locație… Göppingen. Hmmm, vreo sută de kilometri de la mine. Îi scriu imediat că îl vreau, dar nu pot veni după el decât a doua zi, vineri, după ce ies de la lucru. La vremea respectivă terminam programul la cinci după- amiaza…

Omul zice OK, nici o problemă. Sar în mașină și fug în oraș, să cumpăr literă, nisip, boluri, mâncare de toate felurile, jucării, pernuțe, tunel, căsuță, mă rog, trusoul complet, că a doua zi nu aveam când! Cușcă de transport nu am găsit în tot Ochsenhausen-ul, dar aveam magazin pentru animăluțe chiar lângă Böhringer, puteam lua la ieșirea de la serviciu.

A doua zi am demarat în trombă spre Göppingen. Omul nu a vrut bani, nu l-ar fi dat, dar deja avea prea multe animăluțe în casă și risca probleme cu proprietarul: o cățelușă, pisica brunetă cu patru pisoi, un acvariu cu pești…

L-am „plătit ” cu o ciocolată Lindt, pentru că nu îl puteam lua, așa, pur și simplu. Simțeam că trebuie să dau ceva. Măcar am nimerit bine, soția lui e mare mâncătoare de ciocolată…

A fost mare jale când l-am luat… mieuna de îți rupea inima, mi se făcuse milă și nu știam dacă e bine ce fac, luându-l de lângă mamă. Dar avea, totuși șase luni, nu era dependent de ea. Cu toate astea, obiceiul de a suge încă îl avea…

Nu am crezut niciodată că dacă aș avea posibilitatea de a alege, aș alege o pisică portocalie! Orice, dar numai culoarea asta nu! Dar cu Erick… nu mi-a trebuit mai mult de o secundă să decid că mă duc după el atâta drum. Mama și Micky au zis „Ești dilie, femeie, nu găseai unul mai pe lângă tine?” Nu, eu pe ăsta îl vreau! Ăsta e pentru mine! Punct!

După o săptămână de chin, cu mieunat noapte de noapte în căutarea mamei, refuz total de hrană, ascuns în sobă, pur și simplu ( am fost nevoită să demontez soba că să scot mâțul blocat acolo) și în locuri din casă de existența cărora nu aveam habar, pisoiul s-a adaptat. A conchis că traiul la mine e unul chiar foarte bun, deci nu are sens să se ascundă și să refuze papa bun…

Au trecut două luni de atunci… Erick e umbra mea tot timpul cât sunt acasă. Veșnic lângă glezna mea, lucru extrem de periculos pentru el, dat fiind camuflajul lui pe gresia din bucătărie…

Îi place la nebunie să alerge pe scări

Jucăriile sunt deja istorie…

Cât despre dormit… eh, ce pernuțe, ce căsuță! În pat, cu mine, orice altă alternativă e nedemnă de luat în calcul!

Mănâncă de zici că e spart. În șase ore lichidează o cutie de hrană moale de patru sute de grame. Cum zicea Micky, seamănă cu stapâna…

Mai și fură dacă prinde ceva pe masă… nu contează ce, chiar și o coajă de pâine, dar e prada lui!

Aseară, printre urgențele ce trebuiau descărcate din mașină era și hrana lui. Știe ce înseamnă cutiile și după capul lui, trebuie să le inspecteze bine și să le păzească!

Motănelul ăsta îmi umple zilele! O singură emoție am în ceea ce-l privește… Îmi va demola bradul de Crăciun???

Author: Gallenus